În continuarea praznicului Sfintei Cuvioase Paraschiva, care a avut loc vineri, 14 octombrie 2006, duminică, 15 octombrie 2006,
Prea Sfinţitul Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului, a vizitat
parohia Dalci (care are ca hram al bisericii pe Cuv. Paraschiva), protopopiatul Caransebeş, unde a sfinţit biserica.
În continuarea praznicului Sfintei Cuvioase Paraschiva, care a avut loc vineri, 14 octombrie 2006, duminică, 15 octombrie 2006,
Prea Sfinţitul Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului, a vizitat
parohia Dalci (care are ca hram al bisericii pe Cuv. Paraschiva), protopopiatul Caransebeş, unde a sfinţit biserica.
Satul Dalci, aparţinător de comuna Turnu Ruieni, este situat la 7 km de Caransebeş, pe şoseaua ce merge spre Muntele Mic, pe albia Sebeşului. Atestat din punct de vedere istoric din preajma anului 1500, satul a avut o bierică veche, ridicată în jurul anului 1690. Actuala biserică de zid a fost construită între anii 1982-1986 de credincioşii satului păstoriţi de pr. Mircea Domăneanţu, tot atunci executându-se pictura şi aducându-se mobilierul.
Din anul 2001 parohia este păstorită de
pr. Nicolae-Mihăiţă Cristescu, preot tânăr şi plin de energie. Acesta a executat numeroase lucrări de amenajare la biserică (reparaţii, introducerea încălzirii centrale, refacerea gardului, ş.a.) precum şi la casa parohială (finisări şi diverse amenajări interioare). Drept recunoaştere a meritelor sale administrative, părintele Cristescu a fost distins cu brâul de sachelar de către Prea Sfinţitul Lucian, în cadrul Liturghiei arhiereşti de târnosire.
La liturghia târnosirii, Prea Sfinţia Sa Lucian a hirotonit preot, pe seama parohiei Ohaba Mâtnic, pe
diaconul Petru Ciorogariu şi întru diacon pe tânărul teolog Claudiu Ungureanu.
Deşi parohia Dalci (cu filia Cicleni) este o parohie mică de gradul al III-lea rural, cu 64 de familii de credincioşi ortodocşi, este activă, cu o prezenţă numeroasă la slujbele bisericii. Sperăm că exemplul acestei parohii mici dar pline de viaţă duhovnicească să fie un bun exemplu pentru alte parohii care necesită o activitate mai bogată, mai susţinută.