Istoria mănăstirii începe în 1897, când credinciosul Nicolae Drăgilă din Reşiţa Română a donat o parte din averea sa Mănăstirii Călugăra (de lângă Ciclova Montană) pentru înfiinţarea unui institut de educare a fetelor, iar altă parte pentru ridicarea unei mănăstiri pe valea Gladinova. Iniţiativa de a ridica un edificiu pentru educarea fetelor este împărtăşită şi de credincioşi, care sprijinită această acţiune. În anul 1902 Nicolae Drăgilă trece la cele veşnice, dorinţa lui fiind continuată cu multă dăruire de ieromonahul Macarie Guşcă, originar din localitatea Câlnic (Reşiţa).

Ieromonahul Macarie s-a născut la data de 14 septembrie 1866, iar la vârsta de 26 ani a plecat să se închine la locurile sfinte de la Ierusalim. La întoarcere a intrat în obştea Mănăstirii Călugăra, dar la sfatul episcopului Nicolae Popeea al Caransebeşului a plecat în Ţara Românească, la Mănăstirea Sinaia, unde a fost tuns monah în anul 1902. Un an mai târziu, în 1903, se întoarce în părţile natale, încredinţându-i-se grija pentru zidirea mănăstirii de lângă Bocşa Vasiova. Aici a vieţuit 44 de ani, trecând la cele veşnice în 9 ianuarie 1947. Faptele si frumuseţea duhovnicească a vieţii lui au avut un impact puternic asupra multor credincioşi pe care îi povăţuia neîncetat de a săvârşi fapte bineplăcute lui Dumnezeu şi folositoare oamenilor.

Piatra de temelie a mănăstirii a fost pusă la 15 mai 1905 de către protopopul din Bocşa, Maxim Popovici. În numai trei luni, prin purtarea de grijă a ieromonahului Macarie Guşcă ajutat de sculptorul Petru Oancea din Vasiova, locaşul de cult a fost ridicat.

Biserica mănăstirii a fost sfinţită la data de 19 iulie 1907, în ajunul praznicului Sfântului Prooroc Ilie, de către Arhimandritul Filaret Musta, alături de protosinghelul dr. Iosif Traian Bădescu (viitorul episcop al Caransebeşului) şi de un sobor de preoţi. Planul bisericii este în formă de cruce şi este zidită din cărămidă. Naosul este delimitat de pronaos prin doi stâlpi din lemn care susţin şi balconul pentru cor (cafasul). Iconostasul este sculptat în lemn de stejar, în filigran, cu motive ornamentale specific ortodoxe (viţă de vie cu struguri). Lucrarea a fost executată de o echipă de meşteri din judeţul Neamţ. În anul 1947 iconostasul a fost înfrumuseţat de pictorul Ştefan Ionescu. Deasupra pridvorului se înalţă două turle acoperite cu tablă. Pardoseala bisericii este în mozaic cu ornamente geometrice. Biserica mănăstirii are 15,5 m lungime şi 7 m lăţime.

La iniţiativa Episcopiei Caransebeşului şi sub îndrumarea monahiei Alexandrina Colibaba, stareţa de atunci a mănăstirii, în anul 1938 a început construirea unei clădiri cu etaj în formă de „L”, care să adăpostească chiliile maicilor şi ateliere de ţesătorie.

În această perioadă, un rol important pentru viaţa duhovnicească a mănăstirii l-a avut ieromonahul Vichentie Mălău, vieţuitor în obştea mănăstirii Sihăstria, care a fost trimis aici pentru a întări activitatea spirituală şi pastorală în rândul credincioşilor. Cele 100 de vieţuitoare din mănăstirea Vasiova nu s-au putut bucura prea mult de viaţa liniştită oferită de trăirea în duhul Evanghelie lui Hristos, întrucât regimul comunist, prin decretul 410/1959, avea să treacă toată averea mănăstirii în proprietatea statului desfiinţând astfel aşezământul de la Vasiova, iar personalul monahal fiind obligat să plece.

Mănăstirea a fost transformată în sanatoriu TBC pentru copii, apoi într-o şcoală ajutătoare. Au mai rămas câteva maici care se ocupau de îngrijirea bisericii, adăpostindu-se în arhondaric. După 1989 clădirea mănăstirii a fost retrocedată, iar viaţa monahală a reînflorit prin osteneala ieromonahului Ieronim Stoican şi a monahiei Filofteia Nistor. În ultimii ani s-au amenajat un paraclis de iarnă, târnosit de Preasfinţitul Laurenţiu Streza, şi un foişor de vară spaţios, amplasat în curtea mănăstirii, târnosit de Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian în anul 2008.

În prezent, mănăstirea este îndrumată de monahia Varvara Sântiuan. Vieţuitoarele se ostenesc cu grădinăritul, apicultura, ateliere de pictură şi croitorie, această mănăstire fiind o oază de spiritualitate şi duhovnicie în Episcopia Caransebeşului. Viaţa monahală de aici a cunoscut o importantă dinamizare şi sub aspectul vieţii gospodăreşti, răspunzând cerinţelor pelerinilor ce vizitează această mănăstire. S-au amenajat spaţii de cazare pentru doritorii de linişte, care după tradiţia mănăstirească pot sta trei zile. S-a amenajat o bibliotecă şi este în curs de organizare un muzeu mănăstiresc.

O evlavie deosebită acordată de pelerini şi închinători Mănăstirii Vasiova, care se mai numeşte Mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor, se datorează existenţei unui izvor de apă cu puteri miraculoase. Despre existenţa izvorului cu apă tămăduitoare, aflat la intrarea în sfânta mănăstire, autorul Ioan B. Mureşianu în cartea Mănăstiri din Banat relatează: „Minerul Alexe Perian şi-a redobândit vederea după ce s-a spălat pe ochi din izvorul pomenit. L-a zidit cu piatră în anul 1850 iar urmaşii ca să înveşniceasă acel moment au construit deasupra o capelă. Apa izvorului şi tăria credinţei săvârşesc apoi alte tămăduiri, iar modesta capelă a ajuns locul căutat de mulţi credincioşi şi suferinzi de toate naţionalităţile, ce veneau ca pelerini de la mari depărtări în ziua praznicului Sf. Proroc Ilie”.