Despre trecutul acestei mănăstiri tradiţia ne spune că, atunci când s-a luat hotărârea construirii unei căi ferate pe ruta Caransebeş-Orşova, conform planului, la deschiderea unui tunel într-o stâncă de lângă localitatea Armeniş, s-a aflat pictată icoana Sfintei Treimi. În urma acestei descoperiri, credincioşii locului au fost nemulţumiţi faţă de continuarea tunelului pe aceeaşi direcţie, ştiind că icoana are o semnificaţie spirituală importantă pentru întreaga zonă. Inginerul Mihlheisen, conducătorul lucrărilor, a fost pus în situaţia de a schimba calculele planului, deviind ieşirea tunelului spre Armeniş, la câţiva metri înspre apus de icoană. Este semnificativă o relatare a primarului de atunci al Armenişului, Grigorie Dragomir: „Noi şi mai ales răposatul preot Ilie Sârbu i-am răspuns că acea icoană şi acel loc pentru noi şi pentru toţi trecătorii de lege românească sunt sfinte şi că nu trecem niciodată pe lângă ele fără să ne descoperim capul şi să ne facem sfânta cruce. Cine a fi zugrăvit sfânta icoană, din ce îndemn şi imprejurări şi când, nu avem cunoştinţă deplină. Genunchiul de oameni de astăzi şi părinţii noştri s-au pomenit cu sfânta icoană la loc, unde este acum. Poporul nostru ştie să spună predănii. Noi însă nu ştim nimic mai ales, - de cum ştie poporul. După ce am spus acestea, domnului ober-inginer Mihlheisen… a luat în considerare rugarea noastră, căci la croire a încovoiat tunelul aşa, că iese spre Armeniş cu 4-5 metri spre apus de icoană, ceea ce se vede şi azi”.

Despre icoana pictată pe stâncă ne vorbesc mai multe tradiţii. Prima variantă ne spune că icoana ar avea origine miraculoasă, nefiind zugrăvită de mână omenească. O altă istorisire vorbeşte despre recunoştinţa şi mulţumirea pe care datori suntem să le arătăm lui Dumnezeu pentru toate cele venite în viaţa noastră. În acest duh se aminteşte că un conducător de oaste creştin, urmărit de otomani, a căzut de pe coasta unui deal până în râul Timiş, cu cal cu tot. Scăpând teafăr, drept mulţumire, el a dat poruncă să se picteze pe stâncă icoana Sfintei Treimi.

Altă descriere venită pe linia tradiţiei orale ne spune despre doi călători din Muntenia care treceau pe Valea Timişului într-o trăsură. La un moment dat caii s-au speriat şi au luat-o la galop fără control. Călătorii au făcut legământ că, dacă vor scăpa teferi, vor aduce jertfă lui Dumnezeu. Trăsura s-a oprit, cei doi călători plătind ca acolo să fie pictată o icoană pe stâncă. O altă povestire din tradiţie ne spune că un negustor de vite a fost surprins în Duminica Tuturor Sfinţilor de o furtună puternică, iar un fulger a despicat stânca sub care se adăpostise. Prin minune dumnezeiască el nu a păţit nimic. Preotul din sat l-a sfătuit ca în acel loc să zugrăvească icoana Sfintei Treimi, pentru că a scăpat din primejdie.

Observăm că aceste tradiţii vorbesc despre recunoştinţa oamenilor care au scăpat din primejdii, însă sunt şi altfel de povestiri. Se pomeneşte despre un tânăr, fiu al meşterului care ridica biserica din Armeniş, care a ţinut neapărat să pună crucea pe vârful turnului, împotriva voinţei tatălui său. A căzut, însă, de pe turla bisericii şi a murit. Pentru iertarea păcatelor sale, tatăl îndurerat a dorit să se zugrăvească icoana de la Piatra Scrisă. Nu se exclude varianta că în veacurile trecute, în această peşteră să fi vieţuit vreun pustnic.

Toate aceste tradiţii amintite sunt doar mărturii orale, care nu pot fi luate ca dovezi istorice, însă ne vorbesc despre evlavia oamenilor şi încredere lor în darurile lui Dumnezeu. O primă menţiune documentară despre Piatra Scrisă apare pe o hartă militară austriacă din anul 1788, în care pe acest loc este trecut „Stânca Sfintei Treimi”. Icoana a fost restaurată în anul 1822 de pictorul Moise Buru Scriitorul, din Caransebeş. În anul 1929 familia Ana şi Vasile Dragomir din Slatina Mică, a ridicat o capelă în amintirea unicei lor fiice care a decedat şi, probabil, că icoana exista atunci, dacă a dat denumire locului. Dimensiunile capelei sunt de 8 metri lungime în exterior şi 4 înălţime, iar în interior de 3,5 metri lungime, 3 lăţime şi 3,50 metri înălţime. În anul 1930, Episcopia Caransebeşului a venit în ajutorul mănăstirii, construindu-i o casă cu etaj pentru personalul monahal şi o clopotnită, astfel apărând aşezarea monahală numită Schitul de la Piatra Scrisă.

După anul 1990, s-au făcut şi alte lucrări la această mănăstire: s-a refăcut capela, s-a construit un altar de vară pe dealul din apropiere, iar din cauza poziţionării la marginea drumului european, la iniţiativa părintelui ieromonah Hristofor Bucur, s-au amenajat în vecinătatea altarului de vară un nou corp monahal şi o nouă biserică. Biserica este ridicată în stil bizantin, având 30 m lungime, 12 m lăţime şi aproximativ 20 m înălţime.

În fiecare an la praznicul „Duminicii tuturor sfinţilor”, hramul acestei mănăstiri, credincioşii din zonă participă la un pelerinaj la icoana Sfintei Treimi de la Piatra Scrisă. Prin grija Centrului Eparhial al Episcopiei Caransebeşului şi prin aportul întregii obşti, condusă de părintele stareţ, protosinghelul Paisie Sadici, la noua biserică a mănăstirii s-au făcut lucrări de finisaj fiind pregătită de pictură. S-a introdus încălzirea centrală şi s-a amenajat un pangar în interiorul bisericii. La terminarea acestor lucrări a avut loc târnosirea bisericii, în 22 iunie 2008, sărbătoarea „Duminica Tuturor Sfinţilor”, hramul mănăstirii, de către Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului.

În prezent, cei 6 vieţuitori întreprind eforturi de definitivare a ansamblului monahal aflat pe dealul de lângă biserica ce găzduieşte de zeci de ani icoana Sfintei Treimi, considerată de mulţi ca nefăcută de mâini omeneşti.