În perioada 12-14 septembrie 2009, Î.P.S. Irineu, Mitropolitul Olteniei însoţeşte în Eparhia Caransebeşului moaştele Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului
În perioada 12-14 septembrie 2009, Î.P.S. Irineu, Mitropolitul Olteniei însoţeşte în Eparhia Caransebeşului moaştele Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului.
Programul pelerinajului va include slujbe de Te Deum, privegheri şi săvârşirea Sfintei Liturghii. Sfintele Moaşte ale unuia dintre cei mai luminaţi patriarhi ai Constantinopolului vor poposi spre închinare în Caransebeş, Reşiţa şi pe Muntele Mic.
Aceste manifestări vor culmina la Schitul de pe Muntele Mic, cu prilejul praznicului ÎNĂLŢĂRII SF. CRUCI (LUNI, 14 SEPTEMBRIE), când cu participarea preoţilor şi credincioşilor din împrejurimi se va săvârşi Sf. Liturghie arhierească la locul unde a fost amplasată în urmă cu 5 ani de zile, crucea metalică de mari dimensiuni.
Cu acest prilej, sub înaltul patronaj al Mitropoliei Banatului şi al Episcopiei Caransebeşului Asociaţia Culturală „GUGULANU” şi „Comitetul de acţiune pentru refacerea Crucii- Monument”, vor aniversa 5 ani de la sfinţirea noii cruci ( a doua ca dimensiune din ţara noastră, după crucea de pa Caraiman) ce străjuieşte întreg Banatul. Acest loc este singurul din ţară unde se se săvârşeşte o dată pe an serviciu religios în aer liber la peste 1600 metri altitudine într-un peisaj montan mirific.
Pentru a aduce un prinos de binecuvântare clerului şi credincioşilor din Eparhia Caransebeşului Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu al Olteniei va aduce spre închinare pelerinilor moaştele Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului.
La aceste manifestări ale Episcopiei Caransebeşului sunt asteptati sa participe mii de credincioşi din judeţul Caraş-Severin şi Timiş.