Moaştele Sf. Nifon Patriarhul Constantinopolului au fost aduse spre închinare credincioşilor caransebeşeni

Moaştele Sf. Nifon Patriarhul Constantinopolului au fost aduse spre închinare credincioşilor caransebeşeni
Un sobor de arhierei au săvârşit Sf. Liturghie arhierească la catedrala Sf. Gheorghe în prezenţa moaştelor Sf. Nifon
În Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, un sobor de arhierei format din ÎPS Irineu Mitropolitul Olteniei, PS Nicodim Episcopul Severinului şi Strehaiei şi Preasfinţitul Lucian Episcopul Caransebeşului au săvârşit Sfânta Liturghie arhierească la catedrala istorică Sf. Mare Mucenic Gheorghe din Caransebeş, în prezenţa lucrătoare a moaştelor Sf. Ierarh Nifon Patriarhul Constantinopolului. La Sf. Liturghie au participat numeroşi credincioşi dornici a se închina la racla cu Sf. Moaşte şi a lua binecuvântare.

ÎPS Irineu a ţinut un bogat cuvânt de învăţătură, vorbind despre Taina Crucii şi despre cinstirea sfinţilor. La final Preasfinţitul Lucian a dăruit un engolpion şi o cruce de binecuvântare mulţumindu-i ÎPS Irineu pentru dragostea arătată si pentru binecuvântarea primită cu ocazia pelerinajului moaştelor Sf. Ierarh Nifon Patriarhul Contantinopolului în Episcopia Caransebeşului.

În această seară moaştele Sf. Nifon vor poposi în municipiul Reşiţa, unde vor fi depuse spre închinare în biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului, urmând ca mâine dimineaţă să fie depuse înaintea Crucii-Monument de pe Muntele Mic.



Data: 13 septembrie 2009 • Vizualizări: 1398