La praznicul Înălţării Sf. Cruci, un sobor de arhierei au săvârşit Sf. Liturghie arhierească la poalele Crucii de pe Muntele Mic
La praznicul Înălţării Sfintei Cruci, un sobor de arhierei alcătuit din Înaltpreasfinţitul Părinte IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Preasfinţitul Părinte NICODIM, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte SILUAN, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria şi Preasfinţitul Părinte LUCIAN, Episcopul Caransebeşului, au săvârşit Sfânta Liturghie la poalele Crucii-monument de pe Muntele Mic.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită într-un foişor special amenajat, unde alături de ierarhi au slujit peste 75 de preoţi din Episcopia Caransebeşului, Arhiepiscopia Timişoarei, Episcopia Severinului şi Strehaiei şi din Arhiepiscopia Craiovei. ÎPS Irineu Mitropolitul Olteniei a ţinut un bogat şi ziditor cuvânt de învăţătură, explicând importanţa cinstirii Sfintei Cruci în viaţa credincioşilor.
Bucuria praznicului a fost desăvârşită de prezenţa moaştelor Sf Ierarh Nifon Patriarhul Constantinopolului, aduse spre închinare de la Craiova care au fost în pelerinaj, zilele acestea în Episcopia Caransebeşului. Totodată se împlinesc 5 ani de zile de la montarea şi sfinţirea Crucii-Monument, prilej cu care s-a săvârşit şi o slujbă de mulţumire.
La final, Preasfinţitul Lucian a mulţumit tuturor celor ce au participat la pelerinaj, rugând pe Dumnezeu să dăruiască cele de folos spre mântuire şi le răsplătească jertfa depusă.