În Legea Educaţiei Naţionale asumată de Guvernul României în plenul celor două Camere reunite ale Parlamentului, disciplina religie este inclusă ca parte a trunchiului comun.
În Legea Educaţiei Naţionale asumată de Guvernul României în plenul celor două Camere reunite ale Parlamentului în ziua de 15 septembrie 2009, disciplina religie este inclusă în planurile cadru ale învăţământului primar, gimnazial şi liceal ca parte a trunchiului comun. Potrivit Legii, „elevul, cu acordul părinţilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia şi confesiunea” (cf. art. 18, alin. 1).
De asemenea, potrivit art. 18, alin. 3, “disciplina „Religie' poate fi predată numai de personal didactic calificat conform prevederilor prezentei legi şi abilitat în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educatiei, Cercetării şi Inovării şi cultele religioase recunoscute oficial de stat”.