Şedinţă cu preoţii din parohiile care au beneficiat de sprijin financiar de la Statul Român

Şedinţă cu preoţii din parohiile care au beneficiat de sprijin financiar de la Statul Român
La sediul Episcopiei Caransebeşului a avut loc şedinţa de informare asupra folosirii fondurilor primite din partea Guvernului României prin Secretariatul de Stat pentru Culte
La sediul Episcopiei Caransebeşului a avut loc şedinţa de informare asupra folosirii fondurilor primite din partea Guvernului României prin Secretariatul de Stat pentru Culte, şedinţă la care au participat 35 de preoţi şi călugări din unităţile bisericeşti aparţinătoare Episcopiei Caransebeşului.


Şedinţa a fost prezidată de Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului. Moderatorul întrunirii a fost părintele consilier economic Marius Alba, care a vorbit celor prezenţi despre exigenţele întocmirii unui dosar de finanţare, obţinerea fondurilor şi folosirea lor, precum şi despre termenii şi cerinţele justificării sumelor primite. Sectorul economic va prelua şi centraliza dosarele parohiilor solicitante, potrivit noilor prevederi.


Pe lângă dosarele ce conţin proiecte de construcţii şi amenajări la locaşurile de cult, parohiile pot depune proiecte de finanţare şi pentru acţiuni de ordin cultural şi social-filantropic.


Această întâlnire şi tematica discutată au fost recomandate de Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi Secretariatul de Stat pentru Culte, în vederea eficientizării procesului de finanţare şi ajutorare oferit de către Statul Român bisericilor.




Autor: Sectorul economic • Data: 17 septembrie 2009 • Vizualizări: 830