Duminică 20 septembrie 2009, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian va resfinţii biserica parohiei Câlnic şi va târnosii biserica parohială din Dezeşti, protopopiatul Reşiţa
În duminica după Înălţarea Sf. Cruci (20.09.2009), Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian va fi în mijlocul credincioşilor din parohiile Câlnic şi Dezeşti, ambele din protopopiatul Reşiţa.
Restaurată în ultima perioadă prin osteneala preotului paroh şi a credincioşilor parohiei, biserica din Câlnic va primi binecuvântarea prin oficierea slujbei de resfinţire, care va fi săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej, Preafinţia Sa va resfinţii şi sfânta masă, recent restaurată, după care toţi credincişii vor primi binecuvântarea să se închine înaintea Sfântului Jertfelnic. Slujba de resfinţire va începe la orele 9, după care se va săvârşi dumnezeiasca Liturghie arhierească.
În după amiaza aceleiaşi zile, începând cu orele 17.00, Ierarhul va săvârşi slujba de târnosire a bisericii parohiale din Dezeşti.