Nou aşezământ monahal cu hramul „Sf. Dionisie Exiguul” în Episcopia Caransebeşului

Nou aşezământ monahal cu hramul „Sf. Dionisie Exiguul” în Episcopia Caransebeşului
Astăzi, 6 octombrie 2009 s-a inaugurat în Episcopia Caransebeşului Schitul de călugări, cu hramul Sf. Dionisie Exiguul, din apropierea localităţii Bucova
Aflat într-un peisaj mirific, schitul „Sf. Dionisie Exiguul” - Bucova este primul aşezământ monahal din Patriarhia Română care poartă acest hram şi a fost ctitorit cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului, de către familia Ionesie Ghiorghioni din localitatea Bucova, în memoria şi spre veşnica pomenire a fiului lor Dionisie, trecut prematur în lumea drepţilor.

Această nouă aşezare monahală cuprinde biserica schitului construită în stil moldovenesc şi un corp de chilii, pentru monahii care vor vieţuii în acest nou schit.

Cu prilejul deschiderii schitului, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului alături de un numeros sobor de preoţi a oficiat slujba de binecuvântare a bisericii şi de sfinţire a corpului de chilii, urmând ca târnosirea bisericii să fie făcută cu prilejul prăznuirii primului hram al mănăstirii, anul viitor la data de 1 septembrie. Totodată s-a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru robul lui Dumnezeu, Dionisie Gheorgheoni.

La acest eveniment important din viaţa Episcopiei Caransebeşului au participat reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi numeroşi credincioşi din localităţile învecinate, care au primit cu bucurie ctitorirea unei noi mănăstiri în frumoasele văi din munţii Ţarcului.

Schitul de la Bucova este al 19-lea așezământ monahal din Episcopia Caransebeşului şi împleteşte frumos cununa vieţii monahale duhovniceşti din această Eparhie.



Data: 6 octombrie 2009 • Vizualizări: 1135