Sfinţiri de biserici în Protopopiatul Oraviţa

Sfinţiri de biserici în Protopopiatul Oraviţa
În Duminica a XXII-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian va târnosi 2 biserici din protopopiatul Oraviţa
În Duminica a XXII-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian va târnosi 2 biserici din protopopiatul Oraviţa. Dimineaţa va poposi în mijlocul credincioşilor din cartierul Steierdorf, Anina şi va târnosi biserica nou construită cu hramul „Sfânta Treime” păstorită de părintele Gheorghe Şuveţi.

Slujba de târnosire va începe la ora 9, după care se va săvârşi Sfânta Liturghie arhierească oficiată de către Ierarh, alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Biserica a fost începută în anul 2002 la iniţiativa ÎPS Laurenţiu Mitropolitul Ardealului, pe atunci Episcop al Caransebeşului şi este situată în cartierul german al Aninei.

În cursul serii, Chiriarhul va descinde în mijlocul credincioşilor din parohia Macovişte, unde va resfinţi începând cu ora 17, biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Autor: Sectorul prezidial • Data: 29 octombrie 2009 • Vizualizări: 863