„Strana Strămoşească” a parohiei „Sf. Apostoli Petru şi Pavel-Govândari” din Reşiţa - 10 ani de slujire lui Dumnezeu
Duminică 1 noiembrie 2009, la Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel-Govândari” din Reşiţa, în prezenţa a numeroşi oaspeţi şi oficialităţi, s-a săvârşit Sfânta Liturghie în sobor de către Protoiereul sârb Liubomir Matici de la Ciacova, Pr. Ic. Stavr. Ioan Mermeze de la Ghiroda Veche, Pr. Ic. Stavr. Romolus Şandru, profesorul pr. Nicolae Chiosa, Pr. Paroh Ic.Stavr. Petru Berbentia şi profesorul diacon Emil Varga. Cântarea a fost susţinută de grupul coral „Strana Strămoşească”, evenimentul fiind prilejuit de împlinirea a zece ani de când tinerii ce alcătuiesc acest grup coral cântă împreună.
După otpustul Sfintei Liturghii, moderatorul evenimentului, Doru Dinu Glăvan, directorul postului regional de radio Reşiţa, a prezentat evenimetul pe scurt iar apoi preotul Petru Berbentia, cel care a înfiinţat şi care conduce acest grup a vorbit despre cei zece ani de activitate a grupului. Prima melodie, a fost interpretată de membrii grupului împreună cu doamna Zorica Savu-Şerban, cunoscută interpretă a melosului popular bănăţean, membră a grupului coral din anul 2002.
Au urmat luările de cuvânt ale d-lui Beniamin-Petru Berbentia, membru fondator al grupului coral şi apoi lansarea unei cărţi de poezii , „Preţul vremii pierdute” a aceluiaş vorbitor, acum trăitor la Paris şi venit special pentru serbarea grupului coral.
Despre carte au vorbit doamna profesoară Doina Frigură-Iliasa, care a scris şi prefaţa cărţii şi domnul profesor Ovidiu Badescu, editorul cărţii, amândoi vorbitorii fiind profesorii autorului, din anii liceului. S-a recitat o poezie din volumul lansat, de către domnişoara Adela-Maria Berbentia, membră a strănii noastre strămoşeşti şi colaboratoare a Radioului Reşiţa.
Corul a mai interpretat câteva piese muzicale şi apoi primarul Reşiţei, domnul ing. Mihai Stepanescu, a acordat preotului Petru Berbentia, diploma de „Cetăţean de onoare” al Municipiului Reşiţa, urmare a propunerii Forumului Democratic German din Banatul Montan, condus de domnul Erwin Ţigla şi a aprobării de către consiliul Local Reşiţa.
La momentul cuvenit preotul paroh a împăţit diplome tuturor membrilor grupului.După interpretarea unui ultim cântec, a vorbit diaconul Emil Varga, şi el membru fondator al acestui grup coral, iar finalul a aparţinut lui Doru Dinu Glavan şi preotului Petru Berbentia care a lansat şi numărul pe noiembrie-decembrie al revistei parohiale „Foaia Govândarului”
S-a marcat astfel, un eveniment important din parohie, pentru că nimic nu poate fi mai important ca prezenţa tinerilor în Biserică, o prezenţă constantă şi lucrătoare.