În Duminica a XXII-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeșului a târnosit biserica parohiei Steierdorf
În Duminica a XXII-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeșului a târnosit biserica parohiei Steierdorf din protopopiatul Oravița, după care a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească alături de un numeros sobor de preoți și diaconi. Sute de credincioși au ținut să fie martori ai târnosirii Bisericii din parohia Steierdorf, protopopiatul Oravița, moment istoric pentru locuitorii orașului Anina.
Ierarhul a fost intâmpinat de credincioși în sunet de fanfară, dând evenimentului un iz specific locului. Astfel pentru prima dată în 300 de ani, în Steierdorf s-a oficiat Sfânta Liturghie ortodoxă, ba mai mult s-a sfințit și târnosit o biserică ortodoxă cu hramul Sfânta Treime, Steierdorf fiind cândva o localitate cu etnici germani, neavând până în acest moment o biserică ortodoxă.
Biserica ortodoxă din parohia Steierdorf este păstorită de preotul Gheorghe Şuveț. Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Lucian l-a hirotesit întru iconom, iar ctitorilor le-a acordat acte de cinstire încununând, astfel efortul depus pentru ridicarea acestei biserici.