Vineri, 23 februarie 2007, Prea Sfinţia Sa Lucian, Episcopul Caransebeşului a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite la demisolul Catedralei Episcopale „ Învierea Domnului „ din Caransebeş.
Vineri, 23 februarie 2007,
Prea Sfinţia Sa Lucian, Episcopul Caransebeşului a săvârşit
Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite la demisolul Catedralei Episcopale
„ Învierea Domnului „ din Caransebeş.
La Sfânta Liturghie au mai slujit preoţii şi diaconii catedrali. Deşi a fost sfârşit de săptămână, demisolul Catedralei s-a dovedit a fi neîncăpători pentru numărul mare de credincioşi care au dorit să se roage şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine la această Liturghie cu totul deosebită. Această Liturghie este alcătuirea
Sf. Grigorie Dialogul sau papa Romei şi se săvârşeşte numai în perioada
Postului Mare, prin solemnitate primind o conotaţie şi un spirit deosebit în rândul credincioşilor care se împărtăşesc cu Darurile care au fost mai înainte sfinţite pentru dânşii spre a-L putea primi pe Hristos cu dragoste şi cu vrednicie în viaţa, în trupul, în sufletul şi în cugetul lor unde Hristos se va sălăşlui şi nealungat de patimi va trăi în ei şi ei întru El.
Îndemnăm credincioşii care au posibilitate să ajuneze în timpul zilei de miercuri şi vineri să se spovedească şi să primească Sfintele Taine ale Lui Hristos spre tămăduirea sufletelor şi ale trupurilor.
Serviciul Secretariat