Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Iubitului nostru cler şi dreptmăritorilor creştini
din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi arhiereşti binecuvântări!

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Viaţa noastră spirituală este o permanentă călătorie împreună cu Hristos, având ca sprijin şi călăuză rânduielile liturgice ale Sfintei Biserici, săvârşite în praznicele şi sărbătorile anului bisericesc, ca adevărate popasuri duhovniceşti. Ţinta acestei călă-torii este Învierea Domnului, act unic şi mântuitor, la care ajungem retrăind întreaga viaţă şi activitate a Mântuitorului Hristos şi urmându-L, prin nevoinţele noastre, pe drumul Golgotei, prin a cărui Jertfă ne-a împăcat cu Tatăl şi ne-a adus din moarte la viaţă.

Pregătirea credincioşilor pentru a putea urca împreună cu Domnul pe drumul cel greu al Crucii se face prin jertfa Postului Mare. Timp de 47 de zile, efortul ascetic personal al fiecăruia, prin postul alimentar, prin curăţirea de păcate, prin milostenie, prin paza sfintelor porunci, se contopeşte în lucrarea sfinţitoare a Bisericii, care transformă tristeţea pocăinţei în bucurie pascală. Bucuria Învierii va marca apoi tot restul anului liturgic, fiecare duminică devenind o zi de Paşti.

În vederea acestui efort spiritual, cu şase duminici înainte de „urcuşul final” spre Înviere, Sfânta Biserică ne oferă tot atâtea popasuri duhovniceşti, în care vom afla, din cuvântul inspirat al Sfintei Evanghelii, care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinim pentru a ne angaja în această „călătorie spre cerul biruinţei” şi a o putea finaliza ca următori ai lui Hristos. Astfel, avem mai întâi nevoie de smerenie în rugăciune precum Vameşul, de pocăinţa prin care ne întoarcem la casa părintească din exilul păcatului precum fiul risipitor, de iubirea faţă de aproapele, criteriul Jude-căţii Obşteşti şi de iertarea celor ce ne greşesc, virtute fără de care nici un efort spiritual nu este deplin.

Duminicile Postului Mare ne călăuzesc şi ele spre Înviere prin accentuarea ortodoxiei şi ortopraxiei credinţei noastre. În prima duminică, numită a Ortodoxiei, se comemorează biruinţa asupra iconoclaştilor la Sinodul de la Constantinopol din 843, iar duminicile următoare ne oferă model de trăire a dreptei credinţe prin Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Ioan Scărarul şi Sfânta Maria Egipteanca.

Iubiţi credincioşi,
Astăzi, în Duminica Ortodoxiei, Sfânta Biserica ne oferă un element esenţial al identităţii noastre ortodoxe: cinstirea sfintelor icoane.

Timp de peste un secol, unii împăraţi bizantini au dus un aspru război împo-triva icoanelor lui Hristos, ale Maicii Sale şi ale sfinţilor Lui, au condus persecuţii împotriva credincioşilor, monahilor, teologilor şi clericilor care le venerau şi le apă-rau, văzând în ele dovada vizibilă a Întrupării lui Dumnezeu şi a mântuirii oamenilor. Era atacată nu doar dogma centrală a Bisericii – Întruparea –, ci şi spiritualitatea orto-doxă, efortul omului de asemănare cu chipul luminos al lui Hristos, precum şi modul concret al prezenţei Bisericii în lume. Împăraţii iconoclaşti doreau un creştinism secularizat, subordonat statului şi controlat direct de puterea imperială.

Represiunile lor s-au lovit însă de rezistenţa tenace, până la martiriu, a credincioşilor, călugărilor, teologilor şi ierarhilor de seamă ai vremii. Aceştia au ştiut să apere nu doar legitimitatea teologică şi duhovnicească, ci şi sensul autentic creştin al prezenţei Bisericii în societate. Apărând icoanele, chiar cu preţul vieţii, ei au arătat că Biserica adevărată este cea care, în cuvintele Sfântului Pavel, comunică oamenilor „taina dreptei credinţe”, şi anume a credinţei că: „Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit între oameni; a fost crezut în lume şi S-a înălţat întru slavă” (I Tim. 3, 15-16).

Iubiţi fii duhovniceşti,
Bisericile noastre ortodoxe pline de icoane sunt cele care mijlocesc în chip concret lucrarea de apropiere a lui Dumnezeu de oameni şi a oamenilor de Dumnezeu, dându-ne putinţa de a simţi efectiv prezenţa mântuitoare şi sfinţitoare a lui Hristos şi a sfinţilor Lui în viaţa fiecăruia dintre noi. În biserici, creştinii ortodocşi primesc la dumnezeiasca Liturghie atât Cuvântul scripturistic, cât şi Trupul şi Sângele euharistic ale lui Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat. Dar pe lângă Cuvântul şi Trupul Domnului, noi primim şi Faţa blândă şi luminoasă, plină de har şi împăcare a Persoanei Lui divino-umane. Aşa cum scria marele nostru teolog, părintele Dumitru Stăniloae, Hristos vrea să comunice permanent oamenilor nu doar cuvântul Său, ci şi „Faţa Sa, în Care se cuprind concentrat toate cuvintele Sale” şi care „comunică nu numai înţelesuri, ci şi putere şi viaţă. Credincioşii vor să aibă cu ei până la sfârşitul veacurilor nu numai cuvântul lui Hristos, ci şi Faţa Lui umană şi prin ea „Faţa” Dumnezeirii (…). Căci fără Faţa Lui, în care e concentrată toată intimitatea şi căl-dura faţă de oameni, cuvântul ar fi distant şi teoretic”[1].

Icoana ni se descoperă printr-un limbaj spiritual propriu din două domenii: istoric şi teologic, fiind lipsită de cea mai mică formă de agresiune.
Limbajul istoric al icoanei ne aminteşte de evenimentele sfinte din istoria mântuirii şi ne îndreaptă spre Împărăţia cerurilor, oferindu-ne posibilitatea de a vedea spiritual cele ce nu se pot vedea şi percepe prin simţuri. Prin icoana sfântă se descoperă Dumnezeu în inima noastră, după cum spune Sf. Ioan Damaschin „Ceea ce este cuvântul pentru auz, aceea este icoana pentru văz, căci cu ajutorul minţii ne unim cu icoana”[2]. Aşadar, Evanghelia şi icoana nu pot fi despărţite una de cealaltă.
Icoana ne vorbeşte, de asemenea, tainic–teologic şi ne cheamă la rugăciune, devenind prin sfinţire: „locul unei prezenţe harice”, făcând legătura între noi şi persoana sfântă zugrăvită pe ea, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care zice: „…noi privim ca într-o oglindă cu faţa descoperită slava Domnului…” (II Cor. 3, 18).
Între icoană şi cel zugrăvit pe ea există o legătură harică primită prin sfinţirea ei, adică o apropiere nemijlocită de Hristos şi de Sfinţii Lui, făcându-o astfel vrednică de cinstire, după cum ne învaţă Sfinţii Părinţi ai Bisericii: „Dacă nu te închini icoanei – spune acelaşi Sf. Ioan Damaschin –, nu te închini nici Fiului lui Dumnezeu, care este icoana vie a nevăzutului Dumnezeu şi chip cu totul asemenea. Mă închin icoanei lui Hristos, ca unul ce este Dumnezeu întrupat, icoanei Născătoarei de Dumnezeu, Stăpâna tuturor, ca una ce este Maica Fiului lui Dumnezeu, icoanei sfinţilor, ca unii ce sunt prietenii lui Dumnezeu (..); mă închin icoanei acelora care au trăit călcând pe urmele Lui, zugrăvesc biruinţele şi pătimirile lor, pentru că prin ele mă sfinţesc şi mă aprind de râvna de a le imita. Căci cinstea adusă icoanei se îndreaptă către cel înfăţişat în icoană”, spune dumnezeiescul Vasile [3].

Iubiţi fii duhovniceşti,
Lupta pentru icoană a fost lupta pentru Faţa luminoasă a lui Hristos, pe care este rezumată întreaga credinţă şi viaţă creştină, întreaga Ortodoxie. Biruinţa smerită prin martiriu şi mărturie a sfintelor icoane în Bizanţ a fost triumful Ortodoxiei asupra iconoclasmului secularizator al Imperiului bizantin. În epoca noastră, locul ideolo-giilor totalitare a fost luat de alte forme subtile de rătăcire a persoanei umane, de la adevărul credinţei. În numele unui respect pentru om, greşit înţeles, după 17 ani de la căderea comunismului, vedem cu durere că şi la noi Ortodoxia şi icoanele ei redevin ţinta unor atacuri nedrepte. O arată cele două campanii agresive din toamna anului 2006 pentru eliminarea orei de religie din învăţământul public, precum şi a icoanelor din şcoli. Un nou iconoclasm încearcă să-L alunge pe Hristos din conştiinţa publică, să-i priveze pe copii de învăţarea dreptei credinţe şi de contemplarea Feţei Lui divino-umane.

Prezenţa icoanelor în şcoli depăşeşte rolul de mijloc didactic intuitiv pe care îl poate avea la ora de religie, ele fiind imagini sfinte şi sfinţitoare care oferă autoritate divină în formarea intelectuală şi spirituală a tinerei generaţii.

Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos Domnul,
Ortodoxia adevărată nu este o religie abstractă. Nu promovează numai idei şi valori, ci realizează comuniunea între Dumnezeu şi oameni şi a persoanelor între-olaltă. A fi ortodox înseamnă a cinsti chipul lui Dumnezeu atât în Hristos, cât şi în aproapele nostru, înseamnă a împleti credinţa cu fapta bună, rugăciunea cu lucrarea, asceza cu slujirea, căci „credinţa fără fapte este moartă” (Iacob 2, 20). Să ne aducem aminte de inspiratele cuvinte ale Epistolei către Diognet (din anul 190 d. Hr.): „cum nu-l vei iubi pe Cel Care, mai înainte de a-L iubi tu, te-a iubit atât? Dacă-l vei iubi, vei fi imitator al bunătăţii Lui. Să nu te minunezi dacă un om poate fi imitator al lui Dumnezeu!”[4].
Iubirea aproapelui o învăţăm şi o trăim în cadrul Sfintei Liturghii, împărtă-şindu-ne din Filantropia divină, din iubirea lui Dumnezeu faţă de om, pentru a bucura şi îmbogăţi pe alţii din prisosul bucuriei noastre. Însăşi câştigarea Împărăţiei Cerurilor, pe care ne-o arată Jertfa Euharistică, este a celor care au hrănit, îmbrăcat şi cercetat pe cei sărmani şi în nevoi, conform sentinţei Judecăţii celei de obşte (Matei 25, 34). Prin faptele noastre bune „ne îmbogăţim în Dumnezeu”(cf. Luca 12, 21), prin împreuna-lucrare cu harul lui Dumnezeu, pentru mântuirea sufletului nostru.
Ca în fiecare an, pentru a ne dovedi prin fapte Ortodoxia concretă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cheamă şi acum pe toţi slujitorii sfintelor altare şi pe toţi credincioşii să susţină cu aceeaşi râvnă tradiţionala colectă pentru Fondul Central Misionar. Din acest fond sunt ajutate şi împodobite biserici aflate în construcţie şi reparaţie, sunt întreţinute parohii nevoiaşe şi aşezăminte sociale ale Bisericii – cantine, orfelinate, cămine pentru bătrâni – şi e susţinut programul filan-tropic al Bisericii noastre pentru cei aflaţi în lipsuri şi pentru românii ortodocşi din afara Ţării. Să nu rămânem deci nepăsători faţă de această sporire în iubire şi solida-ritate, aducându-ne aminte de cuvintele Apostolului: „Facerea de bine şi dărnicia nu le daţi uitării, căci cu jertfe ca acestea se mulţumeşte lui Dumnezeu” (Evrei 13, 16), „Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău sau din silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel ce dă cu voie bună” (II Cor. 9, 7), „căci dacă e bunăvoinţă, bineprimit este darul după cât are cineva, nu după cât nu are” (II Cor. 8, 12).

Jertfind puţin din prisosul nostru pentru semenii noştri, vom câştiga pentru noi la dreapta judecată prisosul milei lui Dumnezeu, înaintea Căruia vom da socoteală pentru înmulţirea talantului Ortodoxiei noastre nepieritoare în Împărăţia Învierii. De aceea, întărim chemarea noastră prin cunoscuta binecuvântare şi mijlocire din Liturghie Sf. Vasile cel Mare: „Pomeneşte, Doamne, pe cei ce aduc roade şi fac bine în sfintele Tale biserici şi îşi aduc aminte de cei săraci. Răsplăteşte-le lor cu bogatele şi cereştile Tale daruri. Dăruieşte-le lor cele cereşti în locul celor pământeşti, cele veşnice în locul celor vremelnice; cele nestricăcioase în locul celor stricăcioase ”[5].
Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

† T e o c t i s t
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

† Daniel
Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

† Laurenţiu
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

† Bartolomeu
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

† Teofan
Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei

† Nicolae
Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului

† Petru
Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor

† Serafim
Mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

† Iosif
Mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale

† Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului

† Nifon
Arhiepiscopul Târgoviştei

† Pimen
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

† Andrei
Arhiepiscopul Alba Iuliei

† Nicolae
Arhiepiscopul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada

† Gherasim
Episcopul Râmnicului

† Eftimie
Episcopul Romanului

† Epifanie
Episcopul Buzăului şi Vrancei

† Calinic
Episcopul Argeşului şi Muscelului

† Ioachim
Episcopul Huşilor

† Casian
Episcopul Dunării de Jos

† Timotei
Episcopul Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului

† Lucian
Episcopul Caransebeşului

Vacant
Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Bihorului şi Sălajului

† Justinian
Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului

† Nicodim
Episcopul Severinului şi Strehaiei

† Damaschin
Episcopul Sloboziei şi Clăraşilor

† Ioan
Episcopul Covasnei şi Harghitei

† Galaction
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

† Ambrozie
Episcopul Giurgiului

† Daniil
Episcop-Locţiitor (Administrator) al Episcopiei Daciei Felix

† Sofronie
Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

† Vincenţiu Ploieşteanul
Episcop-Vicar Patriarhal

† Ciprian Câmpineanul
Episcop-Vicar Patriarhal

† Sebastian Ilfoveanul
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

† Varsanufie Prahoveanul
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

† Calinic Botoşăneanul
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor

† Visarion Răşinăreanul
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

† Gurie Gorjeanul
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei

† Paisie Lugojanul
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei

† Irineu Bistriţeanul
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului

† Vasile Someşanul
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului

† Sofian Braşoveanul
Episcop-Vicar la Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

† Siluan Marsilianul
Episcop-Vicar la Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale

† Marc Nemţeanul
Episcop-Vicar la Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale

† Ioan Casian de Vicina
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada

† Irineu Slătineanul
Arhiereu-Vicar al Episcopiei Râmnicului

† Ioachim Băcăuanul
Arhiereu -Vicar al Episcopiei Romanului

† Corneliu Bârlădeanul
Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor

† Petroniu Sălăjanul
Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Bihorului şi Sălajului Române a Oradiei, Bihorului şi Sălajului

† Iustin Sigheteanul
Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului



Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă, Craiova 1987, p. 59-60.
Cultul Sfintelor icoane, Trad. de D. Fecioru, Bucureşti, 1937, p. 19.
Cultul Sfintelor icoane, p. 23.
Epistola către Diognet, trad. de D. Fecioru, PSB 1, Bucureşti, 1979, p. 344.
Liturghier, Bucureşti, 2000, p.236.