Colindători la reşedinţa episcopală din Caransebeş

Colindători la reşedinţa episcopală din Caransebeş
În ziua de 23 şi 24 decembrie a.c Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a primit cetele de colindători la reşedinţa episcopală din Caransebeş.
În ziua de 23 şi 24 decembrie a.c Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a primit cetele de colindători la reşedinţa episcopală din Caransebeş.

Potrivit tradiţiei, în episcopia Caransebeşului în zilele de 23 şi 24 decembrie colindătorii sunt primiţi de către Întâistătătorul eparhiei, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian. Şi în acest an, peste 20 de cete de colindători au împlinit tradiţia strămoşească împărtăşind colindul lor Centrului Eparhial al episcopiei.

Dacă în zilele trecute zeci de cete de colindători au format alaiurile colindătorilor în Caransebeş, Oraviţa şi Reşiţa, în ajunul Naşterii Domnului grupuri de colindători din toate zonele eparhiei au fost oaspeţii, Preasfinţiei Sale în „Salonul Episcopilor” din reşedinţa episcopală.


Preasfinţia Sa a primit colindătorii alături de membrii Permanenţei Consiliului Eparhial. Fiecare ceată de colindători, după ce au interpretat un buchet de colinde au primit din partea Centrului Eparhial cadouri şi iconiţe spre binecuvântare.

Costumele tradiţionale purtate de către colindători, precum şi colindele vechi interpretate, aduse din inimile strămoşilor băştinaşi din Banatul Montan au demonstrat faptul că în judeţul Caraş-Severin, respectiv în Episcopia Caransebeşului, tradiţia populară românească, constituie o valoare inestimabilă şi sfântă, păstrată cu fidelitate de către bănăţeni.


Autor: Secţia Prezidială • Data: 25 decembrie 2009 • Vizualizări: 1213