Mesaj Chiriarhal
Mesaj de condoleanţe al Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, la trecerea în veşnicie a Domnului Profesor IOAN TOCUŢ, membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Caransebeşului
Prea Onorate Părinte Protopop,
Prea Cucernici Părinţi,
Mult încercată familie,
De la naştere şi până la moarte fiinţa omenească este însetată după împlinire, cunoaştere şi fericire. Este un dat ontologic, sădit de Dumnezeu în fiinţa noastră, să căutăm starea de fericire pentru noi şi pentru cei dragi. Un mare gânditor al omenirii spunea: „Admirabil lucru este religia creştină care, deşi pare să aibă ca obiect fericirea în viaţa viitoare, ne aduce fericirea şi aici, pe pământ! Religia creştină ne îndeamnă să nu ne punem nădejdea noastră în viaţa pământească, care e trecătoare şi frământată de multe necazuri şi nenorociri, ci în viaţa viitoare, «unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit»” (Montesquieu)
Fericirea cea adevărată o dobândim, aşadar, în viziunea eshatologică a învăţăturii creştine, prin Hristos şi prin Biserica Sa. Trecerea din această viaţă devine pentru un creştin trecerea din fericirea cea vremelnică în fericirea cea veşnică. Moartea devine eliberare de toate slăbiciunile şi trebuinţele care pot să stânjenească fericirea desăvârşită a omului din viaţa viitoare. Prin moarte, firea omenească scapă de ultima slăbiciune intrată în ea de pe urma păcatului. Aceasta însă numai pentru că omul se ridică, prin credinţă şi prin iubirea lui Hristos, mai presus de moarte încă din viaţă, nemaitemându-se de ea, şi aşteptând-o ca un prilej de a se apropia şi mai deplin de Hristos.
Răposatul în Domnul, robul lui Dumnezeu Ioan, prin toate acţiunile vieţii sale a luptat pentru fericirea cea veşnică. A muncit să dobândească o formare profesională de excepţie, o familie frumoasă cu copii împliniţi şi generaţii de elevi care mărturisesc despre vrednicia profesorului lor. Cu alte cuvinte, a luptat pentru un rost mai deosebit în viaţa sa pământească. Dar, mai presus de toate, a trăit şi le-a făcut pe toate cu gândul la veşnicia din Biserica lui Hristos. Ani la rând a ajutat la susţinerea învăţământului teologic seminarial din Caransebeş şi a slujit interesele Bisericii ca deputat în Adunarea Eparhială a Episcopiei Caransebeşului. Pentru meritele sale în slujba Bisericii, patriarhul de veşnică pomenire Teoctist i-a acordat crucea patriarhală pentru mireni, cea mai înaltă distincţie bisericească ce se poate acorda unui credincios. Nici suferinţele fizice din ultima vreme nu l-au îndepărtat de Biserică. A rămas un credincios activ, interesat de soarta Bisericii şi de administrarea ei.
Dumnezeu să răsplătească binefacerile făcute de robul său Ioan şi să-i dăruiască odihnă împreună cu sfinţii Săi!
† Lucian,
Episcopul Caransebeşului
Prea Cucernici Părinţi,
Mult încercată familie,
De la naştere şi până la moarte fiinţa omenească este însetată după împlinire, cunoaştere şi fericire. Este un dat ontologic, sădit de Dumnezeu în fiinţa noastră, să căutăm starea de fericire pentru noi şi pentru cei dragi. Un mare gânditor al omenirii spunea: „Admirabil lucru este religia creştină care, deşi pare să aibă ca obiect fericirea în viaţa viitoare, ne aduce fericirea şi aici, pe pământ! Religia creştină ne îndeamnă să nu ne punem nădejdea noastră în viaţa pământească, care e trecătoare şi frământată de multe necazuri şi nenorociri, ci în viaţa viitoare, «unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit»” (Montesquieu)
Fericirea cea adevărată o dobândim, aşadar, în viziunea eshatologică a învăţăturii creştine, prin Hristos şi prin Biserica Sa. Trecerea din această viaţă devine pentru un creştin trecerea din fericirea cea vremelnică în fericirea cea veşnică. Moartea devine eliberare de toate slăbiciunile şi trebuinţele care pot să stânjenească fericirea desăvârşită a omului din viaţa viitoare. Prin moarte, firea omenească scapă de ultima slăbiciune intrată în ea de pe urma păcatului. Aceasta însă numai pentru că omul se ridică, prin credinţă şi prin iubirea lui Hristos, mai presus de moarte încă din viaţă, nemaitemându-se de ea, şi aşteptând-o ca un prilej de a se apropia şi mai deplin de Hristos.
Răposatul în Domnul, robul lui Dumnezeu Ioan, prin toate acţiunile vieţii sale a luptat pentru fericirea cea veşnică. A muncit să dobândească o formare profesională de excepţie, o familie frumoasă cu copii împliniţi şi generaţii de elevi care mărturisesc despre vrednicia profesorului lor. Cu alte cuvinte, a luptat pentru un rost mai deosebit în viaţa sa pământească. Dar, mai presus de toate, a trăit şi le-a făcut pe toate cu gândul la veşnicia din Biserica lui Hristos. Ani la rând a ajutat la susţinerea învăţământului teologic seminarial din Caransebeş şi a slujit interesele Bisericii ca deputat în Adunarea Eparhială a Episcopiei Caransebeşului. Pentru meritele sale în slujba Bisericii, patriarhul de veşnică pomenire Teoctist i-a acordat crucea patriarhală pentru mireni, cea mai înaltă distincţie bisericească ce se poate acorda unui credincios. Nici suferinţele fizice din ultima vreme nu l-au îndepărtat de Biserică. A rămas un credincios activ, interesat de soarta Bisericii şi de administrarea ei.
Dumnezeu să răsplătească binefacerile făcute de robul său Ioan şi să-i dăruiască odihnă împreună cu sfinţii Săi!
† Lucian,
Episcopul Caransebeşului
Autor: Sectorul Prezidial • Data: 1 februarie 2010 • Vizualizări: 1450
Termeni și condiții •
Căutare •
Contact •
Conținutul acestui website vă este pus la dispoziţie sub termenii CC BY-SA 3.0.
Powered by PHP-Fusion • Developer: codenighter
Conținutul acestui website vă este pus la dispoziţie sub termenii CC BY-SA 3.0.
Powered by PHP-Fusion • Developer: codenighter
