În perioada 05-07 martie 2007,domnul Nicolae Roman, inspector social – misionar şi Anastasia Gozman-Pop, director al Complexului de servicii sociale „Sf. Vasile cel Mare”, ca reprezentanţi ai Departamentului Social – Misionar al Episcopiei Caransebeşului, au participat la Cursul de formare pentru asistenţi sociali
În perioada 05-07 martie 2007,domnul Nicolae Roman, inspector social – misionar şi Anastasia Gozman-Pop, director al Complexului de servicii sociale „Sf. Vasile cel Mare”, ca reprezentanţi ai Departamentului Social – Misionar al Episcopiei Caransebeşului, au participat la Cursul de formare pentru asistenţi sociali de la nivelul Serviciului Public de Asistenţă Socială, în organizarea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Drepturilor Copilului, implementat de către formatori din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Reşiţa.
Cei doi reprezentanţi ai Episcopiei au participat la acest curs de formare, alături de asistenţi sociali din cadrul instituţiilor şi organizaţiilor implicate în acţiuni privind protecţia drepturilor copilului, de la nivelul întregului judeţ. Tema centrală a cursului a vizat discuţii pe marginea însuşirii şi implementării Legii nr. 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Un curs similar va fi organizat în perioada 25-27 aprilie a. c., adresat preoţilor şi profesorilor. Episcopia Caransebeşului va fi reprezentată prin:
- Pr. Cătălin N. MIRIŞAN, Consilier Social – Misionar;
- Pr. Ciprian DANCI, administrator al Centrului Social Mehadia;
- Pr. Gheorghe ŞUVEŢI, Anina;
- Pr. Silviu FERCIUG, Bocşa;
- Pr. Mihai ILIUŞ, preot misionar, Caransebeş;
- Pr. Raul BUT, Mâtnicu Mare;
- Pr. Borislav TASICI, Reşiţa;
- Pr. Lucian LĂPUŞNIANU, Borşteni
Biroul de Asistenţă Socială