Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei

PASTORALA SFÂNTULUI SINOD LA DUMINICA ORTODOXIEI
-Colectă pentru Fondul Central Misionar -


Prima duminică din Postul Sfintelor Pasti (21 februarie 2010) a fost instituită de către Sinodul de la Constantinopol (843) ca sărbătoare a Ortodoxiei, pentru a sublinia biruinţa dreptei credinţe asupra iconoclasmului (erezie care susţinea că sfintele icoane nu trebuie cinstite) si, în general, asupra tuturor ereziilor.


În această duminică, în toate bisericile si mănăstirile din Patriarhia Română se organizează colecte în bani pentru Fondul Central Misionar, destinat activităţilor misionare si operei social - caritative ale Bisericii Ortodoxe Române.

La Duminica Ortodoxiei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române adresează clerului si credincioşilor ortodocşi următoarea Pastorală, care va fi citită în toate bisericile si mănăstirile din Patriarhia Română:


Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

către tot clerul si poporul preaiubit şi binecredincios din cuprinsul Patriarhiei Române, Har, milă si pace de la Dumnezeu-Tatăl si de la Iisus Hristos, Domnul nostru, iar de la noi, arhiereşti binecuvântări!



Iubiţii nostri fii sufletesti,

Slavă, cinste si mulţumire se cuvine să aducem Preasfintei Treimi pentru toate binefacerile Sale, cele arătate şi cele nearătate, ce ni s-au făcut nouă şi pentru toată bucuria cu care ne bucurăm de voi, iubiţii noştri fii duhovniceşti,pentru statornicia si credinţa voastră ortodoxă, de care ţinându-vă cu tărie, vă veţi mântui.


Ştiţi cu toţii că înaintea Sfintelor Pasti ne pregătim mai intens, prin rugăciune şi post. Câte patruzeci de zile si patruzeci de nopţi au postit Moise si Ilie, în Legea veche, înainte de a se întâlni cu Dumnezeu în munte. A postit si Domnul nostru Iisus Hristos atunci când pentru noi oamenii si pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri si S-a întrupat, învăţându-ne că răul din lume si uneltirile diavolului nu pot fi biruite decât numai prin rugăciune si prin post. Cât de ruşinat ar fi diavolul şi cât de bună ar fi lumea, dacă oamenii ar lua aminte la aceste cuvinte! De aceea, si noi, cu toţii, să ne rugăm si să postim cu râvnă în această perioadă a Postului Mare! Numai aşa ne vom bucura de întâlnirea cu Domnul în noaptea sfântă a Învierii şi numai aşa vom contribui la îndreptarea lumii, începând cu noi înşine.


Şi pentru că mai ales acum, în Post, ne adunăm în număr mare la biserică, s-a luat obiceiul ca în fiecare duminică să prăznuim ceva deosebit. Astăzi cinstim sfintele icoane si pe cei ce au suferit pentru ele în secolele VIII-IX, atunci când o prigoană de nedescris s-a dezlănţuit împotriva lor. Duminica viitoare vom lăuda pe isihaşti; ei au apărat în sec. XI-XIV învăţătura ortodoxă despre rugăciune, singura care ne linişteşte (în greacă isihia înseamnă liniştire), unindu-ne cu Dumnezeu. La mijlocul Postului ne vom închina Sfintei Cruci; ea ne aminteşte de Jertfa Domnului şi ne învaţă că nu prin iubire de sine, ci prin jertfire de sine biruim păcatul şi moartea. Numai acolo unde este Crucea, este si Învierea! Fără de Cruce nu este mântuire! La urmă, vom învăţa din două pilde diferite cum să ne sfinţim viaţa: să fim drepţi şi fără de prihană, ca Sf. Ioan Scărarul, sau să ne pocăim sincer şi fierbinte, dacă am păcătuit, ca Sf. Maria Egipteanca, a cărei viaţă o vom auzi la denia Canonului mare.

Dreptmăritori crestini,

Aşadar, astăzi, cinstim sfintele icoane. Ce înseamnă cuvântul icoană? În Sfânta Scriptură citim că, la facerea omului, Dumnezeu S-a sfătuit si a zis: Să facem om după chipul si asemănarea Noastră... Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său, adică după icoana Sa, pentru că icoană înseamnă chip, imagine, iar icoana (chipul) lui Dumnezeu după care l-a făcut pe Om este modul Lui de a fi: Unul în fiinţă, dar Treime de Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, în comuniune deplină de iubire şi de viaţă. Această icoană – a Sfintei Treimi – nu poate fi înţeleasă cu mintea, nici descrisă sau reprezentată; Omul însuşi era menit să o arate prin viaţa lui, ca într-o oglindă, în măsura unirii si asemănării sale treptate cu Dumnezeu.

Ce s-a ales însă de icoana Treimii în Om, în urma păcatului, ştim cu toţii din nefericire: în loc de unitate, permanentă dezbinare; în loc de Mulţime de persoane în comuniune, indivizi egoişti, luptând fiecare pentru interesul său. Izgonirea Omului din Rai, pe care am plâns-o duminica trecută, nu era atât pedeapsa lui Dumnezeu, cât propria alegere a Omului de a se îndepărta de Icoana sa, de a nu mai oglindi Treimea, înjosindu-se până la traiul necuvântătoarelor, cum zice Psalmistul: Omul, în cinste fiind, nu a priceput, alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte si s-a asemănat lor. Aşa înţelegem de ce Dumnezeu a interzis, în Legea veche, orice imagine si icoană (chip), căci mintea strâmbă a omului si viaţa lui păcătoasă nu puteau oglindi si imagina drept pe Dumnezeu.

Dar Dumnezeu, în iubirea Lui, a căutat în tot felul restaurarea Omului; şi a trimis pe Însuşi Fiul Său Cel Unul-Născut1, Domnul nostru Iisus Hristos, Care este icoana Tatălui, cum spune Apostolul Pavel. El a restaurat în Sine pe Om, unit deplin cu Dumnezeu. La vederea Lui, toţi oamenii buni s-au bucurat: magii, păstorii, drepţii si prorocii1, Ioan Botezătorul si Maica Domnului. Iar Apostolii, întâlnindu-L – cum am citit astăzi în Evanghelie1 –, nu s-au mai putut abţine să strige de bucurie: Vino şi vezi! Vino şi vezi chipul blând şi smerit al Domnului, Icoana desăvârşită a Omului! Cum să nu ne bucurăm si noi, văzând chipul Său curat, spre care tânjim cu toţii? Lui i-am cântat astăzi: Preacuratului Tău chip – adică: Preacuratei Tale icoane – ne închinăm, Bunule...

Însă, precum stim, nu toţi s-au bucurat de Iisus.Unii au căutat să-L ucidă de mic, alţii L-au răstignit fiindcă îi încurca sau L-au prigonit. În veacurile VIII-IX au fost unii care voiau cu sălbăticie să-I distrugă icoana, ei prigonind şi omorând mulţi credincioşi, mai ales călugări. Dar s-au stins ca fumul odată cu Sinodul al VII-lea ecumenic (787) şi cu marea adunare de la Constantinopol din 11 martie 843, prima duminică din Post, când s-a proclamat definitiv învăţătura despre icoană şi Ortodoxia (credinţei), în general. De atunci, prăznuim şi noi această Duminică a Ortodoxiei, purtând sfintele icoane în procesiune, iar în anumite locuri citindu-se si actul solemn de la 843 (Sinodiconul Ortodoxiei), care laudă pe Sfinţii mărturisitori şi anatematizează ereticii.

Cei ce – „creştini” numindu-se – mai luptă astăzi împotriva icoanelor, fie dispreţuindu-le, fie ignorându-le, dovedesc că nu cred în întruparea Fiului lui Dumnezeu, ci trăiesc după omul cel vechi, ca si când Hristos nu a venit si nu L-au văzut, deci nu-I urmează Lui. Ei dispreţuiesc si pe Sfinţi si pe Maica Domnului, care L-au cinstit pe Hristos si L-au primit în ei, sfinţindu-se în Duhul Sfânt, Cel ce deapururi rămâne în ei, reprezentat prin aureola Sfinţilor, fără de care nicio icoană nu se pictează. Cine nu are icoane se îndepărtează de toţi aceştia si de sfinţenia vieţii! Noi însă să cinstim cu evlavie sfintele icoane, nu închinându-ne lemnului şi materiei, ci lui Hristos Însuşi si Sfinţilor care-L poartă în ei pe veci. Astfel ne umplem si noi de Duhul Sfânt si ne sfinţim în comuniune cu ei.

Dar mai este o icoană în primejdie: icoana lui Iisus, pe care o avem în noi, fiecare, de la Botez... Împotriva acestei icoane se dă azi o luptă mai vrăjmaşă ca odinioară împotriva sfintelor icoane. Să nu o stricăm, aşadar, ca iconoclaştii cei din vechime, ci să o îngrijim cu luare aminte, asemănându-ne sfinţilor, cu ajutorul Sfântului Duh, Care sălăşluieşte în noi. Căci cinstirea icoanelor trebuie să concorde cu viaţa noastră în Hristos. Icoanele înseşi, prin „perspectiva inversă” în care sunt zugrăvite, ne cer socoteală. Priviţi cu atenţie chipurile Mântuitorului, Maicii Domnului şi Sfinţilor din icoane si obiectele din ele : Evanghelia, clădirile cetăţii Ierusalimului... Liniile lor, în loc să ducă spre orizontul depărtat, ca în tablourile obişnuite, vin către cel cele priveşte, ca si cum te-ar întreba: icoana Mea din tine, cum o cinstesti? Vino si vezi icoana Mea si o oglindeşte în tine!

Iubiţi fraţi si surori în Hristos Domnul,

Acum două duminici, am auzit că si Judecata de Apoi a lui Dumnezeu va fi tot ca o icoană, la Care uitându-ne – adică la Hristos - , se va oglindi în noi, fără ocolişuri, măsura în care L-am cinstit în noi si în semenii noştri. Căci pe cât Îl iubim pe Hristos din noi, pe atât Îl vedem si în semenii noştri cei zidiţi după chipul lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă porunca: să iubesti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, pe care Zaheu vameşul a înţeles-o atât de bine, împărţindu-si în jumătate averea cu săracii si auzind cuvântul: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia. Şi, vai, câţi săraci nu ne înconjoară astăzi? Şi câte chipuri stricate de păcat si de patimi, de prăpădul actual al drogurilor si al prostituţiei, al necredinţei şi al indiferentismului, care aşteaptă o mână de ajutor ca să se întoarcă acasă, la Tatăl nostru, precum Fiul risipitor!

De aceea, am luat si noi obiceiul ca, în această Duminică în care cinstim
sfintele icoane, să organizăm o colectă la nivelul întregii Patriarhii, în sprijinul icoanei din sufletul semenilor noştri celor mai lipsiţi, ea fiind deschisă si duminica viitoare, pentru cei ce nu aţi ştiut si nu sunteţi pregătiţi astăzi. Fondul Central Misionar, care se adună astfel, ajută an de an eparhiile Bisericii noastre şi aşezămintele ei de binefacere să împlinească cele mai arzătoare trebuinţe de adăpost, de hrană si îmbrăcăminte, de îngrijire a celor bătrâni sau copii abandonaţi, a celor bolnavi sau suferinzi (handicapaţi), de cercetare a celor închişi sau robiţi de patimi, de sprijinire a parohiilor sărace sau a eparhiilor din străinătate, care se străduiesc din răsputeri să răspundă nevoilor fraŃilor nostri răspândiŃi în lume.

Darul acesta arată, deopotrivă, comuniunea dintre noi – prisosul unora împlineşte lipsa celorlalţi, ca să fie potrivire – şi credinţa noastră autentică în Hristos, Care ne porunceşte: să vă iubiţi unii pe alţii; întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei. El Însuşi ne-a iubit cel dintâi şi S-a dat pe Sine pentru noi şi ne împarte la fiecare Liturghie ce are mai scump si bun: preacuratul Trup si Sânge, de care noi toţi avem nevoie, ca nişte săraci cu Duhul ce suntem, precum zice: dacă nu veţi mânca Trupul Meu si nu veţi bea Sângele Meu, nu veţi avea viaţă în voi. Să ne asemănăm, dar, lui Hristos! Să împărţim şi noi celor săraci si nevoiaşi, prin colecta aceasta a Bisericii. Şi oriunde vedem un semen de-al nostru în nevoie, să-l ajutăm după posibilităţi, ca pe chipul-icoana lui Dumnezeu.

Iar de chipul lui Hristos din noi înşine, să avem tot atâta grijă, mai ales în acest Post, curăţindu-l prin Spovedanie şi hrănindu-l cu Sfânta Împărtăşanie. Astfel făcând, ne vom umple şi noi de bucuria tainică a Apostolilor şi vom mărturisi împreună cu ei: Vino şi vezi icoana lui Hristos, dorirea ta! Vino şi vezi chipul Său din tine, darul cel mai preţios! Vino şi vezi pe Hristos din semeni, datoria ta! Iar la Înviere, vom completa: Vino şi vezi cerurile deschizându-se şi pe om iarăşi în Rai! Vino şi vezi pe Maica Domnului şi pe toţi Sfinţii care ne cheamă cu dulcele glas: Veniţi de luaţi lumină! Lumina lui Hristos să ne lumineze tuturor viaţa!



Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatăl si împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!