Episcopia Caransebeşului promovează filme religioase

Episcopia Caransebeşului promovează filme religioase
În sala de festivităţi ,,Elie Miron Cristea'' a Episcopiei caransebeşului vor avea loc proiecţii de filme creştine
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopia Caransebeşului organizează în Postul Mare proiecţii de filme cu tematică religioasă. Proiecţiile vor avea loc în fiecare marţi, cu începere de la ora 17.00, în Sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului.

Scopul acestor programe de promovare a filmului religios este acela de a arăta că religia creştină ortodoxă este credinţa religioasă care valorifică în modul cel mai deplin vizualul. Imaginea religioasă a reprezentat moduri de cultivare a sentimentului religios-moral în decursul istoriei creştine.

Astăzi este incontestabil efectul pe care îl are imaginea dinamică în societate. Introducerea de imagini religioase este o necesitate pe care Biserica trebuie să o promoveze. Ele educă în special tineretul obişnuit cu astfel de abordări ale vieţii (din filme), dar sunt folositoare şi celor maturi şi vârstnici.

Nădăjduim ca întreprinderea Episcopiei Caransebeşului să aducă folos sufletesc credincioşilor noştri.

Autor: Sectorul Cultural • Data: 5 martie 2010 • Vizualizări: 1144