Seară duhovnicească la parohia Zerveşti

Seară duhovnicească la parohia Zerveşti
Vineri, 12 martie 2010, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a participat la seara de catehizare din parohia Zerveşti, protopopiatul Caransebeş
Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian, Întâistătătorul Eparhiei Caransebeşului a vizitat parohia Zerveşti din protopopiatul Caransebeşului cu prilejul desfăşurării săptămânii de catehizare în acestă parohie.

Alături de preoţii de pa valea Sebeşului, în prezenţa unui număr mare de credincioşi, Chiriarhul a săvârşit slujba Vecerniei, în cadrul căreia a înălţat rugăciuni de laudă a Preasfintei Treimi şi de cerere pentru întărirea în credinţă a creştinilor ortodocşi din parohia Zerveşti.

La finalul sfintei slujbe, Preasfinţia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură, prin care a întărit în dreapta credinţă pe toţi dreptmăritorii creştini, vorbindu-le de comorile Bisericii Ortodoxe, comori păstrate cu atâta sfinţenie şi în parohia Zerveşti.

În încheiere Ierarhul a miruit şi a împărţit litia tuturor celor prezenţi, împărţind credincioşilor iconiţe spre binecuvântare.


Autor: Sectorul Prezidial • Data: 13 martie 2010 • Vizualizări: 1017