Slujire arhierească la parohia Delineşti

Slujire arhierească la parohia Delineşti
În Duminica a IV a din Postul Mare, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a slujit în parohia Delineşti
Prilej de bucurie duhovnicească în parohia Delineşti, din protopopiatul Reşiţa, prin poposirea în mijlocul preotului şi a credincioşilor din această aşezare a Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului.

Un număr mare de credincioşi şi-au aşteptat Ierarhul în faţa bisericii parohiale, aşezate pe colina din mijlocului satului, după care cu toţii s-au bucurat de hrana duhovnicească a Sf. Liturghii. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Adrian Murariu, care va sluji ca preot paroh la parohia Zorlenţu Mare din protopopiatul Reşiţa.

La momentul potrivit un număr mare de credincioşi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. În încheierea Sf. Liturghii Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a ţinut un cuvânt de învăţătură prin care a întărit credincioşii, încurajându-i pe mai departe la parcurgerea drumului anevoios al Postului. Totodată Preasfinţia Sa a explicat celor prezenţi însemnătatea acestei duminici a IV a din Postul Mare, numită şi a Sf. Ioan Scărarul, cuvios nevoitor şi autor al unei importante opere patristice numită "Scara Raiului".

În acelaşi timp Ierarhul afelicitat pe tânărul preot al parohiei, Eugen Danilescu, care în cei doi ani de activitate a înviorat viaţa duhovnicească a parohiei, având activitate bogată şi în latura administrativ economică.

Toţi credincioşii prezenţi au primit anafura de la Întâistătătorul Eparhiei, precum şi o iconiţă a Maicii Domnului în semn de binecuvântare.


Autor: Secţia Prezidială • Data: 14 martie 2010 • Vizualizări: 1624