Slujind aproapelui

Îndreptându-ne gândurile spre cei pe care Dumnezeu i-a încercat mai mult, prin suferinţă, în acest post, marţi 13 martie a.c., după sfinţirea pietrei de temelie a noii capele de la Spitalul Judeţean Reşiţa, oficiată de Prea Sfinţia Sa Lucian, Episcopul Caransebeşului, reprezentanţii Departamentului pentru Tineret au făcut o vizită bolnavilor acestui spital.

A fost o experienţă de neuitat atât pentru bolnavii vizitaţi cât mai cu seamă pentru tineri implicaţi în această acţiune care le-a întărit convingerea că oamenii au nevoie de oameni, că în suferinţă devii mai deschis şi mai altruist, poate mai curajos, că în chipul fiecărui bolnav îl regăseşti pe Dumnezeu care te aşteaptă să întinzi mâna. Alături de bolnavi au descoperit că în sufletele lor este loc de o dăruire mai mare decât credeam că o au, de aceea şi-au promis că vor continua şi cu alte acţiuni. Bucuria bolnavilor a fost evidentă mulţumindu-ne că sunt şi alţii care se gândesc şi se roagă pentru ei.

Darul pe care l-am oferit bolnavilor a fost cuvântul lui Dumnezeu, sintetiza în paginile unei mici broşuri editată special în acest scop, la întocmirea careia şi-au adus contribuţia Valentin Radu Paşolea (cls. a XI-a A de la Liceul „Traian Vuia”din Reşiţa) şi Dan Constantin Cucul (referent al Departamentului pentru Tineret).

Mulţumim tuturor celor implicaţi alături de noi în această acţiune, părintelui Laurenţiu Mateia, reprezentanţilor Liceului „Ştefan Anghel”, doamna profesoară Augustina Stanca însoţită de elevi din clasele a XI-a: Gadină Angela, Craiovan Vali şi Murariu Rodica, reprezentantului Liceului „Traian Vuia”, Valentin Radu Paşolea, reprezentantului Liceului „Mircea Eliade”, Ovidiu Babolea şi domnişoarei Camelia Saghin.

A consemnat Dan Constantin Cucul

Data: 14 martie 2007 • Vizualizări: 1317