Sărbătoare la Catedrala Sf. Mare Mucenic Gheorghe din Caransebeş

Luni, 23 aprilie se sărbătoreşte Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, patronul spiritual al catedralei istorice din Caransebeş. Cu prilejul acestui praznic se va oficia Sf. Liturghie, târnosirea istoricei catedrale, şi sfinţirea exteriorului acesteia....
Luni, 23 aprilie se sărbătoreşte Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, patronul spiritual al catedralei istorice din Caransebeş. Cu prilejul acestui praznic se va oficia Sf. Liturghie, târnosirea istoricei catedrale, şi sfinţirea exteriorului acesteia, odată cu încheierea lucrărilor executate. La Sf. Liturghie va sluji Prea Sfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului împreună cu Prea Sfinţitul Părinte Luchian, Episcopul sârbilor din Budapesta şi Timişoara dimpreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Biserica va fi retârnosită datorită faptului că în urma umezelii şi a infiltraţilor Sf. Masă s-a deteriorat foarte tare ceea ce a determinat recondiţionarea acesteia. Totodată Prea Sfinţitul Părinte Episcop Luchian al Budapestei şi Timişoarei va aduce spre închinare o parte importantă din moaştele Sf. Gheorghe spre închinare la istorica biserică din Caransebeş. După oficierea Sf. Liturghii va fi inaugurată piaţeta ce s-a amenajat în faţa Catedralei Sf. Gheorghe.

Cu acest prilej invităm pe toţi credincioşii din Caransebeş, din împrejurimi, din toată Episcopia şi nu numai la rugăciune şi închinare în impresionanta şi încărcata de istorie biserică din Caransebeş.


A consemnat Arhid. Casian Ruşeţ, secretar eparhial.

Data: 19 aprilie 2007 • Vizualizări: 1538