In Memoriam: Înalt Prea Sfinţia Sa Dr. Nestor Vornicescu – Mitropolitul Olteniei

1927 - 1 Octombrie: S-a născut în comuna Lozova-Vorniceşti, judeţul Lăpuşna din Basarabia, din părinţii Vera (născută Roşu) şi Vasile Vornicescu, neam de plugari-răzeşi basarabeni, cu credinţa în Dumnezeu. Este cel mai mare din cei cinci copii ai familiei Vornicescu. „Niciodată n-am uitat, şi nu voi uita câte zile voi avea, Codrii Lăpuşnei, Vornicenii, Căpriana”. A fost botezat creştineşte, în biserica din sat, primind numele marelui ierarh Nicolae.

1934 – 1941: Urmează şcoala primară din satul natal, unde se remarcă prin strădania de a cunoaşte istoria neamului său (mai ales despre voievozi şi haiduci), folclorul şi obiceiurile folclorice şi creştine. Se afla printre premianţii clasei, deşi îşi ajuta părinţii la muncile câmpului. Amintiri duioase păstrează mamei sale, Vera, pe care o consideră primul său profesor, trecută la cele veşnice la 2 iulie 1936, când feciorul său, Nicolae, nu împlinise încă nouă ani.

1943 – 1946: Dând urmare tainicei chemări a Mântuitorului, încă din pruncie, cultivată în familie, tânărul Nicolae intră, ca novice, la Schitul Nechita din Munţii Neamţului, unde creşte drept şi viguros „ca un măslin frumos în câmp şi înălţat ca un paltin” (Înţelepciunea lui Iisus Sirah, XXIV, 16), înflorind “întru harul şi conştiinţa adevărului “ (II, Petru, III, 18).

1946 – 1948: Este primit frate rasofor la Sfânta Mănăstire Neamţ. Aici urmează Seminarul călugăresc de muzică bisericească.

1948 – 1951: La Sfânta Mănăstire Neamţ urmează Seminarul monahal superior, pe care-l absolvă ca premiant. Paralel cu studiul, se va îndeletnici şi cu meşteşugul tiparului.

1949:Debutează în revista Biserica Ortodoxă Română iar editorial cu romanul În afara legii (Iaşi, Editura Junimea, 1976).

1951 - 10 Martie:Spre sfârşitul ultimului an de studiu seminarial, se bucură de momentul sacru al pecetluirii votului monahal, primind numele de Nestor.

1951 – 21: Octombrie Urcă prima treaptă a noii sale deveniri, fiind hirotonit ierodiacon de către arhiereul Pavel Serpe, stareţul schitului Vovidenia, aparţinând Mănăstirii Neamţ.

1951 – 1955: Urmează cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti. Teza sa de licenţă cu tema Concepţia creştină despre viaţă, de peste 300 pagini, a primit calificativul excepţional. Printre profesorii săi, personalităţi ilustre: D. Stăniloae, Theodor M. Popescu, Ioan G. Coman. Rector al Institutului era P. S. Teoctist Arăpaşu, vicar patriarhal (viitor patriarh), iar patriarh era P.F. Iustinian Marina. În perioada studiilor universitare teologice este luat în vizorul securităţii: „Numitul Cobzaru Grigore primeşte vizite din partea lui Nestor Vornicescu, student al Institutului Teologic Bucureşti, element suspect pentru securitate” (Cristina Păiuşan, Radu Ciuceanu, Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist, vol.I, Bucureşti, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2001, p. 300).

1955 – 1958: Se înscrie la cursurile de doctorat (magistru) în teologie, secţia istorică, specialitatea principală Patrologie, avându-l ca profesor îndrumător pe P.C. Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, finalizate cu teza Primele scrieri patristice în literatura noastră (secolele IV-XVI), pe care o susţine în 1983.

1956, 18 Iulie: Din dispoziţia chiriarhală a Mitropolitului Moldovei, Sebastian Rusan, a fost hirotonit ieromonah în Catedrala Episcopală de la Roman, de către P.S. Teofil Herineanu.

1958 – Toamna: A fost numit preot slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi bibliotecar al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei.

1960 – Duminica Ortodoxiei:A fost hirotesit duhovnic în Catedrala Mitropolitană din Iaşi de către Î.P.S Dr. Iustin Moisescu.

1962 - Primăvara: Este numit stareţ al Sfintei Mănăstiri „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava.

1962 - 24 Iunie: Este hirotesit protosinghel al aceleiaşi mănăstiri.

1966 - 2 Februarie: Este hirotesit t arhimandrit în Catedrala Mitropolitană din Iaşi de către mitropolitul locului, Î.P.S Dr. Iustin Moisescu.

1966 - 25 Martie:A fost rânduit stareţ la mănăstirea de metanie, Neamţ.

1969, 18 Iulie - 1970, 20 august: Este bursier al Institutului Ecumenic de la Bossey din Elveţia şi a efectuat un stagiu practic de ecumenism la Geneva. În acelaşi timp, a urmat şi cursuri de doctorat la Facultatea Autonomă Protestantă din Geneva, audiind şi prelegerile de istorie bisericească medievală ale prof. dr. Heinz Leibing.

1970 - 20 August:Revine la stăreţia Mănăstirii Neamţ.

1970 - 15 Decembrie: Este ales de Sf. Sinod al B.O.R. Episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, la propunerea Mitropolitului Olteniei, Dr. Firmilian, fiind al 77-lea arhiereu al Bisericii strămoşeşti de la dobândirea autocefaliei, în 1885. Primeşte titlul simbolic Severineanul, în amintirea vechiului scaun mitropolitan înfiinţat la Drobeta Turnu Severin, în urmă cu 600 ani.

1978 - 20 Aprilie: Colegiul Electoral Bisericesc îl alege ca Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, în locul Î.P.S Teoctist, ales Arhiepiscop al Iaşului şi Mitropolit al Moldovei.

1978 - 23 Aprilie: Are loc întronizarea sa în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova.

1978 – 2000: Conduce revista „Mitropolia Olteniei”.

1979:Este ales preşedintele Comisiei Naţionale Române de Istorie Ecleziastică Comparată.

1983:Susţine, la Institutul Teologic din Bucureşti, teza de doctorat cu tema „Primele scrieri patristice în literatura noastră, secolele IV-XVI”, sub conducerea ştiinţifică a eminentului părinte profesor Ioan G. Coman.

1992:Este ales preşedinte al Comisiei Sinodale pentru canonizarea Sfinţilor Români. Au fost canonizaţi, în perioada 1992-2000, în Sfânta noastră Biserică: Sfântul Cuvios Gherman din Dacia Pontică (Dobrogea), Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţi (Transilvania), Sfântul Daniil Sinaitul, Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi, Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, Sfinţii martiri Constantin Vodă Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ştefan, Radu, Matei) şi sfetnicul Ianache, Sfântul Ierarh martir Antim Ivireanu, Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş, Sfântul preot mărturisitor Ioan din Galeş, sfântul preot mărturisitor Moise Măcinic din Sibiel, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul (Vâlcea), Sfântul ierarh Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei, Sfântul cuvios Ioan Iacob de la Neamţu (Hozevitul), Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, Sfântul Petru Movilă, precum şi proclamarea Duminicii Sfinţilor Români în Duminica a II-a după Rusalii.
În ultima perioadă a vieţii sale, la solicitarea Societăţii Naţionale de Ştiinţe Istorice, a studiat posibilitatea canonizării lui Mihai Viteazul, fără, însă, a se pronunţa, aşteptând şi răspunsul unor prestigioşi istorici români.

1992 - 12 Martie:Este ales membru de onoare al Academiei Române, ulterior membru şi al Academiei de Ştiinţe din Chişinău.

1996 - 15 Decembrie: Participă la ceremonia religioasă de la Kiev consacrată canonizării mitropolitului Petru Movilă. Participă la întrunirile ştiinţifice, religioase sau ecumenice de la Madrid, Helsinki, Moscova, Sofia, Ierusalim, Budapesta, Praga, Varşovia, Atena, Kiev, New York, Sydney, New Delhi, Geneva, Wellington, Londra, Roma, Berlin, Istanbul, Petrograd, Chişinău, Viena, Cernăuţi, Milano, Padova, Veneţia etc.

A fost distins cu înalte ordine şi medalii: Crucea Petru şi Pavel, Crucea Bisericii din Klada, Ordinul „Sfântul Andrei” al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, Ordinul „Sfântul Sofronie Vraceanschi” al Patriarhiei Bulgare, ordinul „Sfântul Vladimir” şi ordinul “Sfântul Serghie de Radonej” ale Patriarhiei Ortodoxe din Polonia, Ordinul „Sfântul Constantin cel Mare” al Primăriei Romei, Medalia „Sfântul Marcu” a Patriarhiei Alexandriei, Diplomă şi Premiul Fundaţiei „Scrisul Românesc” din Craiova.

2000 - 17 Mai: Trece la cele veşnice. Ceremonia de înmormântare a fost oficiată de P.F. Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un impresionant sobor de preoţi-ierarhi: Î.P.S Daniel Ciobotea, Î.P.S Petru al Basarabiei, P.S Vicenţiu Ploieşteanu, P.S Ioan al Covasnei şi Harghitei etc. Trupul său a fost depus într-o criptă placată cu marmură, în naosul Catedralei Mitropolitane „Sfântul Dumitru” din Craiova.
„Când a plecat de la noi şi s-a născut în Cer, veşmântul îi era acoperit cu lalele însângerate de rănile vrăşmaşilor şi sângele din inima lui, prelins încet, căci paloşe mari acolo erau răsucite. Cu durere şi-a purtat crucea. A lăsat în urmă salbe de mănăstiri şi biserici ctitorite sau reînviate, cărţi bisericeşti aduse din scrinuri vechi şi retipărite şi pagini de adevărată istorie românească, rafturi întregi de bibliotecă. Iar celor care l-au iubit cu adevărat, dânsul le-a mai lăsat ceva. O inimă mare şi largă, pentru toţi încăpătoare, în care, cu braţele făcute roată, dânsul pe toţi i-a strâns. Şi pe cei care atât de mult l-au urât şi cumplit de mult rău – pe nedrept – i-au făcut”.

Iată că de două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei creştine, suntem capabili să ne cinstim şi să ne omagiem eroii istoriei sau martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi naţionale, care au amprentat istoria, veacurile şi locurile cu activitatea, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult folositoare!... Anul acesta, în această însorită lună Mai, în ziua a şaptesprezecea, prăznuim împlinirea a şapte ani de la naşterea în viaţa cea veşnică a Împărăţiei Cerurilor a unui alt mare cunoscător şi mărturisitor al istoriei bimilenare româneşti, totodată şi apologet al dreptei credinţe creştine – Mitropolitul Nestor Vornicesu al Olteniei, după ce şi-a purtat cu toată demnitatea şi încrederea în Dumnezeu crucea vieţii şi a suferinţei, vreme de mai mulţi ani!… De aceea, pentru noi, din anul 2000, această zi va comemora totdeauna, acest eveniment închinat logofătului spiritual al Olteniei sfârşitului de secol XX – Cărturarul basarabean Nestor din Bănia Craiovei!...

Drept urmare, în iureşul zilei şi în vârtejul timpului mi-am adus aminte, pentru câteva momente, de Înaltpreasfinţitul Părintele nostru Mitropolit Nestor a cărui plecare, zicem noi prematură, o regretăm foarte mult şi astăzi!... De ce acest lucru, pentru că îi regretăm calităţile sale, personalitatea sa remarcabilă, abilităţile sale foarte competente în dişciplina teologică şi în cea istorică, pe care ni le-a cultivat şi nouă în orice prilej cu atâta dăruire şi abnegaţie!... El este şi va rămâne în continuare, în conştiinţa discipolilor, profilul teologolui şi a omului de cultură cu deschidere spre universal, spre consistenţă şi acrivie ştiinţifică, transmisă nouă cu foarte multă acuitate şi exactitate!... Cu vaste şi avizate cunoştinţe în cele mai diverse discipline istorice şi teologice, Părintele Mitropolit Nestor ne inspira tuturor foarte multă seriozitate, sinceritate, mult discernământ şi foarte multă nobleţe şi bonomie sufletească!... Tocmai din această cauză era foarte apreciat, foarte admirat şi probabil, şi invidiat!... El, Mitropolitul, a fost întotdeauna, consecvent probităţii sale morale şi ştiinţifice!... Pentru acest fapt a fost foarte solicitat, fiind implicat în foarte multe acţiuni şi activităţi, în diferite comisii academice şi culturale ale universităţii şi ale oraşului. A fost mult iubit de studenţi şi preoţi, ajutându-i pe foarte mulţi dintre ei prin recomandările şi sfaturile pe care le-a dat fiecăruia în parte, ori de câte ori a fost solicitat!... Metodele şi normele sale de lucru şi de cercetare erau cu adevărat ştiinţifice, actuale şi foarte eficiente!...

Colaborator apropiat şi sfetnic luminat al multor profesori şi ierarhi, îndrumător a multor studenţi şi doctoranzi, păstor duhovnicesc a atâtor generaţii de preoţi şi călugări, membru a foarte multe organisme de specialitate din ţară şi de peste hotare, am observat cum, la înmormântarea sa l-au plâns şi regretat cu toţii, fiind conştienţi de marea pierdere ce li s-a pricinuit!... Mi-aduc aminte că a fost a patra prohodire a unui distins ierarh şi slujitor al Bisericii la care am participat, şi care m-a impresionat profund datorită atmosferei de reculegere, decenţei şi sobrietăţii în care s-a desfăşurat!...

Cu alte cuvinte, noi creştinii ortodocşi români şi nu numai, am petrecut sâmbătă – 20 Mai 2000, în Catedrala Mitropolitană din Municipiul Craiova – acolo (de) unde şi-a desfăşurat activitatea pastoral – misionară şi culturală, şi unde vor aştepta osemintele sale pământeşti până la obşteasca înviere, pe unul dintre cei mai mari cărturari, teologi, ierarhi şi ctitori de cuget, spiritualitate şi simţire românească ai veacului al XX – lea, cu o largă deschidere şi recunoaştere internaţională!…

Spicuind doar fragmente din activitatea sa la începutul acestor rânduri omagiale şi comemorative, m-am dus cu gândul la slujba înmormântării acestui mare ierarh, teolog şi cărturar al Bisericii noastre româneşti, promotor şi apărător al valorilor culturii şi spiritualităţii noastre, atât în ţară cât şi dincolo de graniţele ei… şi mă uitam cum destul de mulţi din membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Preşedintele acestui înalt for bisericesc în persoana Prea Fericitului Părinte Teoctist – Patriarhul Bisericii noastre strămoşeşti, au venit să-l prohodească, alături de marea mulţime de credincioşi, oameni de cultură, reprezentanţi ai celorlalte culte şi nu în ultimul rând, ai autorităţilor civile şi militare, centrale şi locale; unii dintre ierarhi fiindu-i colegi şi colaboratori în diferitele comisii şi structuri ale Bisericii, cum ar fi chiar Părintele Patriarh Teoctist – căruia i-a fost (şi) Episcop Vicar, până la plecarea acestuia la cârma Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, după care i-a devenit succesor la scaunul mitropolitan al Olteniei, apoi Mitropoliţii Daniel al Moldovei şi Bucovinei, Teofan al Olteniei - urmaşul său la scaunul bisericesc al Olteniei din toamna anului 2000, Mitropolitul plaiurilor sale natale – Petru al Basarabiei, mitropolie la a cărei reînfiinţare în anul 1992, a contribuit şi el în mod substanţial şi decisiv, alături de un alt basarabean, mare cărturar şi teolog învăţat – Mitropolitul Antonie al Ardealului, trecut şi el la cele veşnice în 29 August 2005, la Sibiu. Apoi Episcopii Epifanie al Buzăului şi Vrancei – colegul şi urmaşul său în scaunul stăreţesc de la Mănăstirea Neamţ, Casian al Dunării de Jos, Calinic al Argeşului şi Muşcelului, Gherasim al Râmnicului, Damaschin al Sloboziei şi Călăraşilor – colaboratorul său apropiat în calitatea de Episcop Vicar şi de Profesor Universitar la Craiova, Ioan al Covasnei şi Harghitei – ucenicul şi colaboratorul său pe şantierele mănăstirilor oltene şi totodată stareţ al Mănăstirii Lainici, pe care l-a susţinut încă de la începutul activităţii sale pastorale şi misionare la Episcopia nou înfiinţată din centrul ţării româneşti; apoi Episcopii Vicari mai tineri cum ar fi: Vincenţiu Ploieşteanul – ucenicul său iubit şi apropiat, de asemenea Arhiereul Irineu Slătineanu – Episcopul Vicar al Ţinutului Râmnicului – Profesor la Facultatea de Teologie din Craiova, şi mulţi alţii, numeroşi profesori de teologie precum şi decanii Facultăţilor de Teologie de la Bucureşti, Sibiu, Craiova şi Oradea, precum şi foarte mulţi preoţi, monahi şi monahii, stareţi şi stareţe de mănăstiri şi lista ar putea continua dar… ajunge!...

Am constatat că poporul nostru dreptcredincios, dimpreună cu slujitorii sfintelor altare au ştiut să-şi conducă şi să-şi cinstească Păstorul lor spiritual, care le-a purtat grija celor sufleteşti, în aceste ţinuturi oltene, vreme de peste 22 de ani, în vremuri şi în condiţii nu întotdeauna uşoare!... Am mai observat faptul, pe parcursul acelor zile, că acest eveniment nu a fost atât de mediatizat ca altele, deşi ar fi meritat cu prisosinţă dar, mă rog, trecem şi peste acestea cum am trecut noi (şi vom fi nevoiţi să mai trecem) şi peste altele!... Am văzut multă lume, şi clericală şi laică, plângându-l pe părintele lor, simţindu-se de acum încolo văduviţi, dar convinşi că Arhiereul Nestor a plecat să se întâlnească cu Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Veşnic – pe Care l-a slujit cu atâta dragoste şi devotament întreaga sa viaţă!... Mai spun odată că am fost foarte impresionat de liniştea şi starea de reculegere în care s-a desfăşurat întreaga slujbă şi îndeosebi, momentul procesiunii şi al punerii sale în mormântul anume pregătit, unde va fi de acum încolo alături de Mitropoliul Firmilian Marin şi alţi mari înaintaşi ai săi pe Scaunul istoric şi duhovnicesc al Olteniei!... Am mai remarcat că lumea conştientizează faptul că nu poate fi elaborată istoria contemporană a Bisericii Ortodoxe Române fără Mitropolitul Nestor Vornicescu, aducându-mi ca argument la cele afirmate, ecourile pozitive ulterioare, care se datorează (şi) urmaşului său - Mitropolitul Teofan Savu – o persoană atentă, delicată şi receptivă la cinstirea, preţuirea şi cultivarea memoriei predecesorilor săi, îndeosebi acesta din urmă, în persoana Înaltpreasfinţitului Nestor; din motivul că scriitorul, cărturarul, monahul, teologul şi arhiereul Nestor este o adevărată piatră de hotar pentru cultura şi spiritualitatea Bisericii şi a poporului nostru!... De aceea, spre fundamentarea celor mai sus pomenite, voi enunţa câteva din aceste ecouri concrete şi rodnice:

2004 - 26 octombrie: În semn de aleasă preţuire, a primit, postmortem, titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Craiova.

2004 - 14 decembrie: Primăria municipiului Craiova şi Fundaţia „Scrisul Românesc” au hotărât crearea Aleii marilor personalităţi din Craiova, în care figurează, între cei 24, şi bustul mitropolitului-cărturar Nestor Vornicescu, în Parcul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.

2005 - 1 septembrie: Liceul din comuna sa natală, Lozova-Vorniceni, poartă numele mitropolitului Nestor Vornicescu.

2007 - februarie: Î.P.S. Dr. Teofan Savu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Oltenei, a propus, şi Consiliul Eparhial a aprobat, ca biblioteca regretatului mitropolit (circa 30.000 volume) să poarte numele „Mitropolit Nestor Vornicescu” şi să fie pusă la dispoziţia elevilor seminarişti şi studenţilor teologi, precum şi tuturor celor interesaţi.

În încheiere vin să întreb, ce ar zice şi cum ar analiza Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Nestor mersul şi evoluţia Bisericii astăzi, când iată, se confruntă cu o mulţime de probleme şi de crize, tot mai acute, pe zi ce trece, multe dintre ele generate din interiorul şi în interiorul acesteia!... Luciditatea şi dreapta lui socoteală ar fi fost de mare folos acum dar, am convingerea că felul său de a fi şi, mai ales, de a vedea lucrurile a fost moştenit de către mulţi dintre ucenicii şi colaboratorii săi, avându-l astfel, între noi şi mai cu seamă întru noi, pentru care fapt mă rog ca Dumnezeu să-i răsplătească toată osteneala şi dăruirea de care a fost în stare, fiind convins că nu va fi repede uitat, deşi de multe ori suferim de această maladie – a nerecunoştinţei, fiindcă aportul său a fost foarte consistent, făcându-se adeseori referire la el aşa încât, după cum am aminitit şi mai sus, Ierarhul Nestor Vornicescu al Bisericii noastre strămoşeşti şi al neamului nostru românesc este ca un far care încă mai luminează şi va lumina foarte mult timp (şi) de acum încolo deşi probabil, sunt şi dintr-aceia care ar dori să se stingă!...

Prin urmare, nădăjduiesc că vom şti, pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii aşa cum se cuvine deşi în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!... Şi totuşi, suntem convinşi de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune!...


Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Veşnică să-i fie pomenirea! Amin!



Drd. Stelian Gomboş
Consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte
din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor.