Vineri, 11 mai 2007 ziarul Timpul şi-a lansat ediţia cu numărul 5000, prilej cu care, începand cu orele 14,00 a avut loc evenimentul „Ziua porţilor deschise la redacţia Timpul“.
Vineri, 11 mai 2007 ziarul
Timpul şi-a lansat ediţia cu numărul 5000,
prilej cu care, începand cu orele 14,00 a avut loc evenimentul
„Ziua
porţilor deschise la redacţia Timpul“.
Încă de la intrare, invitaţii au fost întampinaţi cu o cupă de şampanie, fiind de faţă o parte din cei ce au alcătuit prima echipa a ziarului, foşti redactori şefi, colegi din presă şi lotul echipei de handbal
UCM Reşiţa, câştigatoare a
Challenge Cup.
Mesajul de întampinare a fost rostit de către
dl. Marius Moraru,
redactorul coordonator al ziarului, luând apoi cuvantul:
dl. dr. Iosif
Secasan, preşedintele CJCS,
dl. Liviu Spataru, primarul Reşiţei şi
dl. Ioan Marcel Vela, primarul Caransebeşului.
Deşi nu a putut fi prezent la manifestare,
Prea Sfinţia Sa Lucian, Episcopul Caransebeşului, a transmis Redacţiei ziarului "Timpul" un mesaj de felicitare, căruia i-a dat citire
P.On. Părinte consilier Cătălin Mirişan:
Către Redacţia Ziarului Timpul, Reşiţa
Stimate Domnule Redactor Şef Marius Moraru
“Am primit cu bucurie invitaţia Domniei Voastre de a participa la aniversarea a 500 de apariţii a cotidianului Timpul, cotidian important din judeţul Caraş-Severin, pe care îl lecturez cu mult interes şi pe care îl apreciez.
Deşi mi-aţi oferit această onoare de a fi împreună la acest important eveniment din lumea presei cărăşene, programul liturgic pastoral nu ne permite să fim alături de Domniile Voastre. Cu toate acestea am ţinut cu dinadinsul de a vă trimite acest mesaj public de felicitare şi încurajare de a continua misiunea pe care o aveţi de a informa credincioşii din judeţul Caraş-Severin.
Totodată, această epistolă îmi oferă prilejul de a vă mulţumi pentru permanenta mediatizare a evenimentelor bisericeşti în cotidianul Domniilor Voastre.
Aşadar, rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, bună sporire şi har peste har în misiunea de propovăduire a cuvântului.
Cu arhierească binecuvântare şi întru Hristos Domnul părintească îmbrăţişare,”
+ Lucian
Episcopul Caransebeşului
Cu acest prilej aniversar alături de Prea Sfinţia Sa Episcop Lucian al Caransebeşului,
Permanenţa Consiliului Eparhial urează redacţiei ziarului “Timpul” multe succese pe plan profesional în misiunea de informare corectă a credincioşilor
Episcopiei Caransebeşului.
La mulţi ani!
A consemnat Serviciul Secretariat dimpreună cu P.C. Părinte Cristian Franţ.