Joi, 17 mai 2007, de praznicul Înălţării Domnului Prea Sfinţia Sa Lucian, Episcopul Caransebeşului a slujit dumnezeiasca Liturghie în nou înfiinţata parohie Cănicea din protopopiatul Băile Herculane, parohie afiliată până acum nu demult parohiei Domaşnea.
Joi, 17 mai 2007, de praznicul
Înălţării Domnului Prea Sfinţia Sa Lucian, Episcopul Caransebeşului a slujit dumnezeiasca Liturghie în nou înfiinţata
parohie Cănicea din protopopiatul Băile Herculane, parohie afiliată până acum nu demult
parohiei Domaşnea.
Prin binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Episcop şi cu aprobarea Consiliului Eparhial s-a înfiinţat în toamna anului 2006 parohia Cănicea şi a fost numit şi hirotonit pentru această parohie părintele
Bobi Bobean Augustin.
După câteva luni de activitate bogată, părintele paroh a reuşit să aducă îmbunătăţiri bisericii parohiale şia iniţiat proiectul de construire a unei case parohiale. Astfel că la invitaţia părintelui Bobean Prea Sfinţia Sa a slujit în parohia Cănicea. După Sf. Liturghie Ierarhul a Săvârşit slujba Parastasului pentru eroi neamului românesc, în încheiere ţinând un cuvânt de învăţătură despre importanţa preznicului
Înălţării Domnului şi despre importantul rol al eroilor care s-au jerfit pentru libertate, demnitate şi unitatea neamului românesc.
După Sf.Liturghie soborul preoţesc alături de Întâistătătorul Eparhiei şi de primarul comunei Domaşnea,
domnul Petru Lorinţ, care este şi membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Caransebeşului au purces la locul unde se va construi casa parohială, loc consacrat prin binecuvântarea Prea Sfinţitului Lucian de a fi casă pentru preoţii parohiei Cănicea.
După oficierea slujbei de binecuvântare a temeliei casei celei noi Ierarhul Episcopiei Caransebeşului i-a îndemnat pe toţi credincioşii să fie alături de noul preot încredinţat lor spre păstorire în misiune sa de a construi un locaş nou tuturor celor care vor sluji ca preoţi parohi, în parohia Cănicea.
Pentru a mulţumi Prea Sfinţiei Sale pentru osteneala de a sluji la un praznic împărătesc într-o parohie nouă, în care nu a mai slujit un Ierarh din anul 1973 când a fost târnosită biserica, credincioşii au pregătit o masă festivă la care au participat toţi invitaţii. Aici credincioşii vârstnici, care au trăit vremurile persecuţiei comuniste au rememorat câteva episoade tragice în care cănicenii, care au refuzat să accepte ateismul ce se instaurase în ţară au suferit batjocură, închisoare, deportare şi chiar moarte, devenind astfel eroi ai nemului românesc.
În încheierea zilei Întâistătătorul Eparhiei a mulţumit tuturor pentru dragostea şi bunăvoinţa cu care l-au întâmpinat şi i-a asigurat pe toţi de preţuirea şi dragostea părintească ce le-o poartă pe mai departe.
A consemnat Arhid. Casian Ruşeţ, secretar eparhial.