Sfârşitul săptămânii care tocmai a trecut a fost dedicat în exclusivitate
protopopiatului Oraviţei de către
Prea Sfinţia Sa Episcop Lucian al Caransebeşului.
Încă din zorii zilei Prea Sfinţia Sa, însoţit de
P. On. Părinte Protopop Ion Văran şi de
Dl. Ioan Goga, primarul oraşului Oraviţa, a sosoit în istorica gară a Oraviţei, prima gară cu lift – pasaj pentru acces la peronul situat mai sus de nivelul străzii. Ierarhul Caransebeşului a parcurs unul din cele mai vechi trasee feroviare construite în ţara noastră: Oraviţa – Anina, inaugurat pentru transportul de
marfă în anul 1863, iar pentru călători în anul 1869. Traseul feroviar care brodează munţii Aninei, străbătând 14 tunele săpate în munte manual, a condus Ierarhul în oraşul Anina, ale cărui parohii, începând cu data de 1 mai a.c., au trecut în jurisdicţia protopopiatului Oraviţa. Aici, primarul şi credincioşii, şi-au întâmpinat ca odinioară episcopul, îmbrăţişând cu căldură şi dragoste vizita canonică la parohiile din Anina.
Ca gest de apreciere,
dl. primar Gheorghe Neicu a acordat titlul de cetăţean de onoare atât
Prea Sfinţitului Episcop Lucian, cât şi
Excelenţei Sale, Mons. Martin Ross, Episcop romano-catolic de Timişoara, gest ce a dovedit încă odată, dacă era nevoie, unitatea credincioşilor ortodocşi şi catolici din Banatul Montan.
La ceas de seară, clerici şi credincioşi, s-au rugat împreună la biserica parohiei
Steierdorf, biserică ce se află în construcţie. Cu rânduiala lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Ierarhului, s-a slujit pentru prima dată în noua biserică. La sfârşitul slujbei vecerniei,
părintele paroh, Gheorghe Şuveţi, cu lacrimi în ochi a mulţumit tuturor pentru dragostea de a fi împreună alături de credincioşii din parohia pe care o conduce.
În zorii zilei de 20 mai s-a săvârşit Liturghia Arheirească la parohia
Anina Centru, al cărei paroh este părintele
Tudor Damian. Aici toată suflarea creştinească a venit să laude numele Sfintei Treimi în acordurile psaltice ale grupului
Katharsis al Episcopiei Caransebeşului.Cu acest prilej Prea Sfinţia Sa a binecuvântat pictura efectuată până acum în biserică, urmând a mai sluji la Anina când lucrările vor fi definitavate. La sfârşitul Sfintei Liturghii, Prea Sfinţia Sa a anunţat public trecerea în jurisdicţia protopopiatului Oraviţa a parohiilor din Anina, motivând această hotărâre a
Consiliului Eparhial atât administrativ-bi
seiceşte, cât şi afectiv, având în vedere relaţiile cordiale dintre cele două oraşe.
Având în vedere spiritul de bună frăţietate dintre ortodocşi şi catolici, Prea Sfinţia Sa a vizitat, la invitaţia părintelui romano catolic Robert Baricz, bisericile catolice din Anina.
Pentru a fi în mijlocul credincioşilor din împrejurimile Aninei, delegaţia chiriarhală, în frunte cu Întâistătătorul Eparhiei, a vizitat
localitatea Brădet, filie a parohiei Steierdorf, ai cărei credincioşi trăiesc izolaţi, în condiţii greu de descris. Aici un număr impresionant de oameni şi-au aşteptat oaspeţii, citindu-se pe faţa tuturor emoţia şi bucuria întâlnirii pentru prima dată a unui ierarh.
În seara aceleiaşi zile credincioşii Bisericii romano-catolice din Oraviţa, la invitaţia
preotului romano-catolic Virgil Feketă, au avut bucuria de a fi îmreună la ceas de rugăciune în spiritul ecumenic, alături de
Prea Sfinţitul Episcop Lucian şi de preoţii ortodocşi din împrejurimi. Această rugăciune a fost prilejuită de vizita canonică în zonă a
Excelenţei Sale, Mons. Martin Ross, Episcop romano-catolic de Timişoara.Programul de rugăciune a fost deosebit prin fraptul că cei doi ierarhi, împrenă cu preoţii şi credincioşii pe care îi păstoresc au îngenunchiat înaintea aceluiaş altar petntru a aduceă mărire aceluiaşi Dumnezeu.
La sfârşitul programului de rugăciune, toţi invitaţii, autorităţi civile şi religioase au participat la agapa frăţească oferită de credincioşii romano catolici din Oraviţa, unde, cu toţii într-o suflare, au mulţumit lui Dumenezeu pentru binecuvântarea de a-i uni în rugăciune şi faptă bună.
A consemnat Arhid. Casian Ruşeţ, secretar eparhial