Ziua de 3 iunie a.c. când biserica noastră face pomeniri de toţi sfinţii care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu; pentru mănăstirea Piatra Scrisă de la Armeniş a fost o zi cu totul deosebită întrucât a fost hramul acestei mănăstiri.
Ziua de 3 iunie a.c. când biserica noastră face pomeniri de toţi sfinţii care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu; pentru mănăstirea
Piatra Scrisă de la Armeniş a fost o zi cu totul deosebită întrucât a fost hramul acestei mănăstiri.
Şi anul acesta cu acest prilej atât în capela din grotă cât şi în noua biserică a mănăstirii s-au oficiat slujbe, rugăciuni de mulţumire către Atotputernicul Dumnezeu. Încă din ajunul hramului în noua biserică s-a oficiat slujba de seară începând cu Vecernia, Litia şi Utrenia. În ziua hramului la ora 7.00 s-a oficiat de către preoţi sfinţirea apei, urmată de Taina Sfântului Maslu pentru sănătatea şi ajutorul celor bolnavi în special.
La orele 10.00 un sobor numeros de preoţi de la parohiile învecinate mănăstirii au luat parte la Sfânta Liturghie oficiată în foişorul de vară al mănăstirii.
Soborul de preoţi a fost condus de către
exarhul mănăstirilor protosinghel Constantin Timiş, alături de
Prea On. Pr. Protopop Liviu Drăgan – protopop de Caransebeş. La momentul potrivit s-a rostit un cuvânt de învăţătură ţinut de părintele exarh subliniindu-se importanţa sărbătorii
Duminicii Tuturor Sfinţilor.
Pr. Protopop a transmis din partea
Prea Sfinţitului Părinte Episcop Lucian către toţi cei prezenţi la sărbătoarea mănăstirii binecuvântări şi îmbrăţişări arhiereşti, urări de bine, prosperitate şi spor duhovnicesc. Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu obişnuita agapă frăţească oferită de mănăstire tuturor invitaţilor, la
Căminul Cultural din Armeniş.
Un loc aparte anul acesta la hramul mănăstirii de la Piatra Scrisă l-a constituit că s-a oficiat prima slujbă de priveghere în noua biserică a mănăstirii care se află în faza de pictură. Fiecare din cei prezenţi au plecat la casele lor mulţumiţi şi încărcaţi duhovniceşte prin participarea la Sfânta Liturghie dar şi la celelalte sfinte slujbe oficiate.
Pentru Rugăciunile tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieşte şi ne mântuieşte pe noi.
A consemnat Protos. Constantin Timiş, exarhul mănăstirilor