Tinerii zilelor noastre, sclavii internetului şi ai televizorului

În perioada 22-24 iunie a.c. a avut loc la tabăra „Valea Miniş” simpozionul cu tema Tinerii zilelor noastre, sclavii internetului şi ai televizorului în organizarea pr. Ianchiş Călin, Inspector al Departamentului de Tineret.
În perioada 22-24 iunie a.c. a avut loc la tabăra „Valea Miniş” simpozionul cu tema Tinerii zilelor noastre, sclavii internetului şi ai televizorului în organizarea pr. Ianchiş Călin, Inspector al Departamentului de Tineret.

Acest simpozion a urmărit reunirea tinerilor de pe raza judeţului în scopul împărtăşirii experienţelor privitoare la această temă, precum şi identificarea altor posibilităţi de petrecere a timpului, decât folosirea excesivă a calculatorului, internetului şi televizorului.

Discuţiile s-au desfăşurat atât în grupul mare, cât şi pe grupe mici de lucru, fiecare dintre participanţi având astfel posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere. Desigur nu au lipsit nici momentele recreative (foc de tabără, diferite activităţi sportive, discotecă în aer liber), menite să-i apropie pe participanţi şi să faciliteze astfel o mai bună comunicare.

La deschiderea simpozionului, tinerii s-au bucurat de prezenţa Prea Sfinţiei Sale Lucian, care a participat alături de ei la programul folcloric oferit de tinerii de la liceul „Eftimie Murgu” din Bozovici.

Pe această cale, Sectorul Social Misionar al Episcopiei Caransebeşului, prin reprezentantul Departamentului de Tineret, doreşte să mulţumească tuturor celor care au făcut posibilă această întâlnire: voluntarilor din rândul tinerilor, sponsorilor, profesorilor care s-au implicat în această acţiune şi, nu în ultimul rând, participanţilor.


Serviciul Social Misionar

Data: 27 iunie 2007 • Vizualizări: 1535