Duminică 22 iulie Prea Sfinţia Sa Lucian, Episcopul Caransebeşului a slujit dumnezeiasca Liturghie la parohia Coronini din protopopiatul Oraviţa. Slujirea arhierească a fost prilejuită de prăznuirea a treia zi de hram a bisericii care este „Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul”.
Duminică 22 iulie
Prea Sfinţia Sa Lucian, Episcopul Caransebeşului a slujit dumnezeiasca Liturghie la
parohia Coronini din protopopiatul Oraviţa. Slujirea arhierească a fost prilejuită de prăznuirea a treia zi de hram a bisericii care este
„Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul”.
Încă de dimineaţa Prea Sfinţia Sa a fost întâmpinat cu mare alai la hotarul satului de
primarul comunei Coronini. De aici împreună cu credincioşii Ierarhul s-a deplasat la biserica parohiei unde a fost întâmpinat de soborul de preoţi, având în frunte pe
P.On. Părinte Ion Văran.
Slujba solemnă a Sf. Liturghii a fost urmată de un cuvânt al Întâistătătorului Eparhiei şi de tradiţionala slujbă de tăiere a colacului oficiată de soborul preoţesc împreună cu naşii bisericii.
Mai apoi la invitaţia domnului primar, Ierarh, oficialităţi locale şi centrale s-au deplasat în procesiune la primărie şi la casa de cultură, unde prin concursul domnului primar s-au făcut ample lucrări de reamenajare şi modernizare.
Ziua de prăznuire a nedeii din Coronin s-a încheiat cu masa festivă oferită de parohie şi de primărie, unde toţi participanţii au avut prilejul să asculte din doinele marelui cântăreţ, doinitor de muzică populară,
Iosif Cioclodea.
Concluzionând vizita la parohia Coronini, cu vrednicie păstorită de
părintele Mihai Ienea, Prea Sfinţia Sa a menţionat că este mulţumit că în una dintre cele mai importante parohii de pe clisura Dunării găseşte o stare de normalitate şi de bună colaborare între autorităţi şi biserică.
A consemnat Arhid. Casian Ruşeţ, secretar eparhial.