Hramul parohiei Petroşniţa

Joi, 15 august 2007, Prea Sfinţia Sa Lucian, Episcopul Caransebeşului a slujit Sfânta Liturghie la parohia Petroşniţa din protopopiatul Caransebeşului. Vizita arhierească a fost prilejuită de prăznuirea celei de a doua zi de hram a parohiei.
Joi, 15 august 2007, Prea Sfinţia Sa Lucian, Episcopul Caransebeşului a slujit Sfânta Liturghie la parohia Petroşniţa din protopopiatul Caransebeşului. Vizita arhierească a fost prilejuită de prăznuirea celei de a doua zi de hram a parohiei.

Dacă acum un an Prea Sfinţia Sa binecuvânta lucrările ample de reamenjare a bisericii parohiale şi acorda distincţia de iconom stavrofor părintelui Ioan Sârbu, în acest an Ierarhul înconjurat de protopop şi de preoţii din împrejurimi au adus laudă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile ce au fost revărsate asupra credincioşilor din Petroşniţa.

La Sfânta Liturgie au participat mulţi credincioşi detoate vârstele, locuitori ai comunei sau fii ai satului care au venit să sărbătorească aşa cum se cuvine ruga în satul de obârşie. Răspunsurile liturgice au fost onorate cu măiestrie de corul parohiei care se osteneşte cu multă osârdie să ţină mereu vie tradiţia corurilor din Banatul de Munte.

După Sfânta Liturghie a luat cuvântul domnul profesor Filon Verga, în vârstă de 92 de ani care a suferit prigoană în perioada de tristă amintire datorită credinţei sale primită de la strămoşii săi petroşneni. Domnia Sa a evocat momentele grele prin care a trecut dorind a arăta celor prezenţi un „ capitol din istoria satului nostru”. Întâmplările evocate de domnia sa a umplut de lacrimi ochii tuturor celor prezenţi care parcă retrăiau acele momente de teroare.

În încheiere Prea Sfinţia Sa a mulţumit domnului profesor pentru minunata incursiune în istoria modernă a satului Petroşniţa şi ia făgăduit că aceste fraze, rostite din suflet vor fi publicate în „Calendarul Românului” şi în „Altarul Banatului”. Totodată Ierarhul nu a uitat să aprecieze şi dragostea credincioşilor şi a preotului paroh care cu multă stăruinţă şi-au chemat Ierarhul la mai puţin de un an să fie alături de dânşii în rugăciune şi comuniune euharistică.


A consemnat Arhid. Casian Ruşeţ, secretar eparhial.

Data: 16 august 2007 • Vizualizări: 1118