Şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din toamna acestui an

În zilele de marţi 14 noiembrie 2006 şi miercuri 15 noiembrie 2006 a avut loc la Patriarhia Română sesiunea de toamnă a lucrărilor Sfântului Sinod a Bisericii Ortodoxe Române. Pe ordinea de zi s-au aflat diferite probleme pastorale, misionare şi administrative din cuprinsul Patriarhiei Române.
În zilele de marţi 14 noiembrie 2006 şi miercuri 15 noiembrie 2006 a avut loc la Patriarhia Română sesiunea de toamnă a lucrărilor Sfântului Sinod a Bisericii Ortodoxe Române. Pe ordinea de zi s-au aflat diferite probleme pastorale, misionare şi administrative din cuprinsul Patriarhiei Române.

Marţi 14 noiembrie 2006 la orele 7,30 s-a săvârşit Sf. Liturghie arhierească la Catedrala Patriarhală din Bucureşti de către P.S. Sa Iustin Sigheteanu, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului la care au participat toţi membrii Sf. Sinod după care a avut loc slujba de Te-Deum pentru deschiderea lucrărilor Sf. Sinod. În prima parte a zilei s-au desfăşurat lucrările pe comisii, iar în partea a doua s-a discutat în plen.

Miercuri 15 noiembrie 2006 s-a discutat în plenul Sf. Sinod propunerile făcute pe comisii precum şi alte probleme de actualitate ale Bisericii Ortodoxe Române. În comunicatul de presă al Biroului de presă a Patriarhiei Române s-a anunţat retragerea din scaunul vlădicesc al Episcopiei Oradiei a P.S. Sale Ioan Mihălţan datorită problemelor de sănătate, urmând ca să se facă propunerile pentru ocuparea scaunului vacant la umătoarea sesiune de lucru a Sf. Sinod. În cea de a doua parte a zilei s-a întrunit şi Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului, prezidat de către Înalt Prea Sfinţia Sa Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, la care au participat toţi arhiereii din Mitropolia Banatului. S-au discutat de asemenea problemele din cadrul Mitropoliei şi s-au aprobat distincţiile preoţeşti propuse de către arhiereii prezenţi.

Joi 16 noiembrie 2006 la orele 9,30 la Biserica Sf. Spiridon din Bucureşti s-a săvârşit Sf. Liturghie festivă cu ocazia a împlinirii a 20 de ani de patriarhat a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. La Sf. Liturghie festivă au slujit toţi membrii Sf. Sinod, în frunte cu Prea Fericitului Părinte Patriarh, iar la momentul potrivit s-a dat citire de către P.S. Sa Vincenţiu Ploieşteanu episcop vicar patriarhal şi secretar al Sf. Sinod a unei ÎNSEMN?RI semnate de toţi arhiereii membrii ai Sfântului Sinod a Bisericii Ortodoxe Române. Mai apoi aluat cuvântul Prea Fericitului Părinte Patriarh evocând cele mai importante momente din cei 20 de ani de patriarhat. După săvârşirea Sfinte Liturghii toţi cei prezenţi au fost invitaţi la Palatul Patriarhiei pentru a participa la recepţia oferită în cinstea acestui important eveniment.

Dintre oficialităţile prezente amintim pe domnul Traian Băsescu, preşedintele României, domnul Sorin Frunzăverde, ministru apărării naţionale, domnul Adrian Lemeni, ministru secretar de stat la Ministerul Culturii şi Cultelor, precum şi alţi consilieri prezidenţiali, deputaţi şi senatori.

Din partea Centrului Eparhial, Consiliului Eparhial, Adunării Eparhiale şi a tuturor preoţilor şi credincioşilor Episcopiei Caransebeşului dorim Prea Fericirii Sale, multă sănătate, împliniri duhovniceşti şi activitate rodnică în ogorul Sfintei Biserici, în împlinirea sfintei misiuni la care a fost chemat de către Însuşi Mântuitorul Hristos.

Întru Mulţi ani Prea Fericite Părinte Patriarh!


A consemnat Arhid. Casian Ruşeţ, Secretar Eparhial

Data: 18 noiembrie 2006 • Vizualizări: 1326