Vizită arhierească la parohia „Sf. Prooroc Ilie” –Oraviţa Română

Vizită arhierească la parohia „Sf. Prooroc Ilie” –Oraviţa Română
În ultima duminică a anului 2007, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a slujit Sf. Liturghie la parohia „Sf. Prooroc Ilie” –Oraviţa Română.
În ultima duminică a anului 2007, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a slujit Sf. Liturghie la parohia „Sf. Prooroc Ilie” –Oraviţa Română.


Vizita arhierească a fost prilejuită de dorinţa Preasfinţiei Sale de a fi în ultima duminică a anului alături de credincioşii parohiei sus amintite, parohie în care nu a slujit niciodată Sf. Liturghie. Numărul mare al credincioşilor a dovedit încă o dată afecţiunea faţă de Ierarh şi faţă de biserica istorică a Oraviţei.


În cadrul Sf. Liturghii P.C. Părinte paroh Gheorghe Cucul a fost hirotesit întru iconom stavrofor, datorită meritelor în primul rând în plan pastoral misionar, dar şi administrativ gospodăresc. S-au acordat deopotrivă diplome de cinstire din partea Ierarhului consiliului parohial, comitetului parohial, corului bisericii, naşilor bisericii şi altor buni bisericani din Oraviţa. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Chiriarhul locului, prin care toţi credincioşii au fost îndemnaţi ca în anul ce urmează să fie aproape de biserica lui Hristos şi unul faţă de celălalt în dragoste creştină, uniţi fiind întru împlinirea virtuţilor creştine. Sărbătoarea de la parohia orăviţeană s-a încheiat prin participarea tuturor la agapa frăţească oferită de parohie tuturor invitaţilor.

Autor: Arhid. Casian Ruşeţ • Data: 31 decembrie 2007 • Vizualizări: 1131