Prăznuirea Sf. Ierarhi

Prăznuirea Sf. Ierarhi
Miercuri 30 Ianuarie a.c., cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, patronii spirituali ai şcolilor de teologie ortodoxă, Episcopia Caransebeşului şi Seminarul Teologic din Caransebeş au organizat un program dedicat acestei sărbători.
Programul a început la orele 9:30 cu săvărşirea Sfintei Liturghii de către PreaSfinţia Sa Lucian Episcopul Caransebeşului, la demisolul catedralei ,,Învierea Domnului” din Caransebeş. În continuare, la orele 13 a avut loc inaugurarea cantinei Seminarului Teologic din Caransebeş.


La orele 17 a avut loc un spectacol în care elevii seminarişti au prezentat referate despre viaţa Sfinţilor Ierarhi. Au urmat apoi lecturarea poemelor Sf. Grigore de Nazianz iar Diac. Prof. Vincenţiu Românu, profesor de Dogmatică în cadrul Seminarului Teologic din Caransebeş, a ţinut o cuvântare despre teologia hristologică a Sfântului Grigore. În finalul maniofestării Grupul Katharsis al Episcopiei Caransebeşului, condus de Prof. Alin Buliga, a susţinut un recital de muzică bizantină cu cântări din slujba Sfinţilor Trei Ierarhi.


Cuvântul de final l-a rostit Prea Sfinţia Sa Lucian Mic, care a arătat importanţa sărbătorii pentru şcoala de teologie din Caransebeş şi a îndemnat pe tinerii învăţăcei în ale teologiei, să aibă ca modele vii pe vrednicii Ierarhi şi Sfinţii Teologi prăznuiţi.

Autor: Diac. Daniel Pintea • Data: 2 februarie 2008 • Vizualizări: 1080