Preasfinţitului Sebastian Paşcanu, primul Episcop al Slatinei
Preasfinţitul Sebastian Ilfoveanul s-a născut la 5 noiembrie 1966, în oraşul Moreni, judeţul Dâmboviţa. A urmat şcoala primară şi gimnaziul în satul Minieri, jud. Prahova, iar între anii 1981-1983, prima treaptă la Liceul Economic din Ploieşti. Între 1983-1988, a fost elev al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, iar în 1988 a fost tuns în monahism şi hirotonit ierodiacon pe seama Schitului Crasna, jud. Prahova. Între 1988 şi 1992, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, iar în perioada 1992-1997, cursurile de doctorat la Facultatea de Teologie din Thessalonic-Grecia, unde a obţinut titlul de doctor în Liturgică.
A fost hirotonit ieromonah în 1996, iar până în 1999, a fost stareţ al Schitului Crasna.
Între anii 1997 şi 2001, a fost exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor. A primit rangul de protosinghel în anul 1998, iar în anul 1999 a fost hirotesit arhimandrit.
Din anul 2001, este Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
În calitate de exarh şi apoi de episcop, s-a implicat în construirea Mănăstirii Christiana din Bucureşti, sprijinind în mare măsură lucrările la cele două biserici şi la chilii, precum şi la amenajarea Căminului de bătrâne de acolo.
Timp de şapte ani, a coordonat la Cancelaria eparhială, problemele privind activitatea sectoarelor: Secretariat eparhial, administrativ bisericesc, Economic, Monumente şi Construcţii bisericeşti, Inspectorat eparhial, Administrativ gospodăresc, precum şi Fabrica de lumânări, Magazinul bisericesc, gospodăriile Sfintei Arhiepiscopii, Cantina studenţească, Căminul studenţesc şi Căminul preoţesc, ocupându-se direct şi de lucrările de restaurare şi modernizare a celor mai multe dintre locaţiile acestora.
A publicat mai multe cărţi, dar şi articole în „Vestitorul Ortodoxiei” şi în „Biserica Ortodoxă Română”.
În calitate de Episcop-Vicar, a reprezentat Arhiepiscopia Bucureştilor şi Patriarhia Română la diferite reuniuni, simpozioane, în ţară şi străinătate, prezentând comunicări, mesaje sau punctul de vedere ale Bisericii noastre.
În anul 2004, Preşedinţia României i-a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor.
Preasfinţitul Sebastian Ilfoveanul, Epsicop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în şedinţa Sf. Sinod al B.O.R din 5 martie a.c. a fost ales în scaunul de Episcop al Slatinei, cu 38 de voturi