Traficul de persoane - o umilire a demnităţii umane

1. Amploarea traficului de fiinţe umane

Cu durere în suflet constatăm că România se confruntă cu un fenomen care a luat o amploare îngrijorătoare, şi anume traficul de fiinţe umane. Sute şi mii de tinere sunt înşelate cu promisiuni mincinoase şi ajung să fie tratate ca nişte sclave, sunt cumpărate şi vândute de către traficanţii de persoane, care le folosesc spre câştig murdar, întocmai ca pe nişte obiecte, obligându-le să muncească în condiţii inumane şi fără plată, să cerşească sau să-şi vândă trupurile pentru bani, înjosindu-le, şi, uneori, chiar omorându-le fără nicio remuşcare. Dar, şi mai îngrijorătoare este situaţia copiilor care ajung victime şi suferă abuzuri de toate felurile, ceea ce poate fi considerată o crimă împotriva viitorului umanităţii.

Statisticile alarmante ale organismelor internaţionale arată că, din cele peste 2,5 milioane persoane traficate, majoritatea sunt femei si copii; traficul de fiinţe umane a ajuns sa fie una dintre cele mai profitabile infracţiuni, pe al treilea loc în lume după traficul de arme şi cel de droguri. De asemenea, peste 70% din victimele traficului uman nu sunt identificate şi nu beneficiază de asistenţă calificată, deoarece nu cunosc limba ţării de destinaţie şi nu pot comunica, sunt sechestrate sau ţinute sub strictă observaţie şi nu pot intra în contact cu autorităţile; gravitatea situaţiei e amplificată de diversitatea formelor de trafic şi de profilul victimelor.

România nu mai este doar o ţară-sursă, ci şi o ţară de tranzit pentru femeile şi copiii care sunt traficaţi, atât în ţară, cât şi în afară, pentru munca forţata, exploatare sexuală şi cerşetorie. Având în vedere faptul că traficul de persoane este un fenomen infracţional trans-naţional, bine organizat, intervenţiile pentru prevenirea şi combaterea fenomenului trebuie să atragă eforturile conjugate ale tuturor ţărilor afectate.

În contextul european actual şi în perspectiva liberei circulaţii, România trebuie să intervină cu responsabilitate, implicând întreaga societate în lupta de prevenire şi combatere a acestui flagel, adoptând o atitudine incluzivă şi integrativă, asigurând asistenţa, ajutorarea şi protecţia victimelor şi militând pentru armonizarea legislaţiei comunitare privind munca ilegala si protecţia drepturilor angajaţilor.



2. Traficul de persoane este un păcat grav şi un pericol social cu urmări deosebit de grave care loveşte în demnitatea persoanei şi degradează societatea umană. Traficul de persoane depersonalizează omul, îl distruge fizic şi spiritual şi îl transformă în sclav, într-o marfă care nu mai are valoare ca persoană, ci ca producător de profit.

Traficul de persoane este un păcat grav care afectează integritatea chipului lui Dumnezeu în om; traficantul privează victima de darul divin al libertăţii, îi lezează demnitatea de persoană, îi striveşte puterea de a gândi, siluindu-i voinţa şi batjocorindu-i sentimentele prin folosirea forţei, ameninţări, molestării, a terorii psihice şi a altor mijloace coercitive violente. Dumnezeu nu a dat nimănui drept de viaţă şi de moarte asupra omului şi nimeni nu are dreptul să transforme persoana umană în obiect de profit.


3. Reintegrarea victimelor începe cu vindecarea sufletească

Victime sunt şi persoanele care au plecat din comunitatea lor, cu speranţa unui loc de muncă în străinătate, şi care au ajuns să fie vândute, sechestrate şi îndemnate sau obligate să săvârşească fapte contrare conştiinţei morale ori împiedicate să renunţe la ele când s-au decis să o facă. Experienţa traumatizantă îndurată de aceste persoane le-a schimbat modul de percepţie a lumii şi a relaţiilor interumane, pierzând stima de sine şi încrederea în semeni.

Treptat, frica a pus stăpânire pe fiinţa lor şi săvârşesc orice faptă ca să supravieţuiască, acţionând, de cele mai multe ori, instinctiv; psihicul victimei este zdruncinat de ororile trăite, iar sufletul este puternic afectat de faptele pe care a fost obligată să le comită. În consecinţă, vindecarea spirituală a victimei este o necesitate, pentru că numai un suflet vindecat poate fi o persoană liberă şi sociabilă.

Sfânta Scriptură ne arată că Dumnezeu apără pe cel umilit şi suferind. Pilde în această privinţă sunt: Iosif, fiul lui Iacov, care a ajuns sclav în Egipt după ce a fost vândut de fraţii săi (Facerea 37, 20 - 28), omul căzut între tâlhari, din parabola samarineanului milostiv (Luca 10, 30 - 35), fiul risipitor (Luca 15, 11 - 32) sau femeia adulteră (Ioan 8, 3 - 11). Mântuitorul Iisus Hristos fiind Samarineanul milostiv, doctorul sufletelor şi trupurilor noastre, ne cheamă să apărăm demnitatea umană umilită şi să ajutăm la vindecarea celor suferinzi fizic şi psihic.

Deşi nu toate victimele traficului de persoane au educaţie religioasă, ele se simt pângărite trupeşte şi sufleteşte, şi, ca atare, considerăm că asistenţa spirituală şi consilierea acordată victimelor au un rol fundamental în acţiunea de ajutorare şi reintegrare, rolul preotului fiind acela de liant şi mediator între victimă şi comunitate, pentru a evita stigmatizarea şi excluziunea victimelor şi pentru a le ajuta să-şi recapete încrederea în sine şi în oameni. Venind în întâmpinarea victimelor şi familiilor acestora, trebuie să le oferim nu doar sfat bun, sprijin moral şi întărire sufletească, ci trebuie să ne implicăm activ în sensibilizarea comunităţii pentru reintegrarea acestora în familie şi societate.

Programele de combatere a traficului de persoane trebuie extinse şi susţinute de instituţiile guvernamentale şi non-guvernamentale, dar şi de cultele religioase. În acest sens, constatând că lipsa de informare a populaţiei în privinţa fenomenului este unul din motivele pentru care traficul de persoane este greu de combătut, Patriarhia Română cooperează, de mai multă vreme, cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie la desfăşurarea unor campanii de informare la nivelul întregii ţări, prin intermediul preoţilor şi profesorilor de Religie din şcolile şi liceele de stat, alcătuind materiale informative cu privire la modalităţi practice de prevenire şi combatere a fenomenului, specifice misiunii pastorale în parohii şi în şcoli.

În concluzie, considerăm că, fără politici şi programe coerente, care să înceapă cu educaţia şi prevenirea, nu poate fi combătut un asemenea flagel bine susţinut de interese financiare oculte. De asemenea, fără extinderea asistenţei şi consilierii acordată victimelor şi familiilor acestora, fără sprijinul real al comunităţii, nu putem vorbi de stabilitate şi demnitate socială, de reintegrarea şi incluziunea acestei categorii vulnerabile. Suntem convinşi că, pe baza credinţei în iubirea lui Dumnezeu pentru om, cultele religioase din România pot contribui substanţial la susţinerea eforturilor comunitare de apărare a demnităţii umane şi de însănătoşire a vieţii sociale.



Cuvânt prezentat la Seminarul Internaţional cu tema „Acţiunea Creştină Împotriva Traficului de persoane. Combaterea traficului de fiinţe umane, dincolo de aparenţe”, organizat de AIDRom (Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România) - 28 martie 2008 - Palatul Patriarhiei, Bucureşti