La praznicul Izvorul Tămăduirii din acest an Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a târnosit altarul de vară al mănăstirii Vasiova.
Fiind una dintre cele mai reprezentative aşezări monahale din Eparhia Caransebeşului, mănăstirea Vasiova, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian şi prin osteneala obştii monahala conduse de monahia Varvara Sântiuan, au ridicat un nou altar de vară, primitor şi necesar pentru a găzdui serviciile religioase ce se oficiază vara la marile praznice, unde mii de credincioşi vin în pelerinaj.
La bucuria sfinţirii noului foişor, rânduit a fi sfinţit la praznicul Izvorul Tămăduirii, hramul acestuia, au luat parte sute de credincioşi precum şi preoţi din împrejurimi. După oficierea slujbei de târnosire s-a săvârşit Sf. Liturghie arhierească la care s-au împărtăşit mulţi credincioşi. Pentru a se păstra tradiţia manăstirii ce poartă denumirea Sf. Ilie de la izvor-Vasiova, Ierarhi, preoţi şi credincioşi s-au deplasat în finalul Liturghiei la izvorul mănăstirii unde s-a oficiat slujba de sfinţire a apei.
În cuvântul său, Preasfinţia Sa a mulţumit obştii monahala, părintelui duhovnic Ion Petrică şi preoţilor prezenţi, manifestându-şi totodată bucuria pentru împlinirea acestui deziderat de a exista un altar de vară târnosit şi încăpător la mănăstirea ctitorită şi slujită cu multă râvnă de binecunoscutul şi marele duhovnic Macarie Guşcă, pentru care s-au făcut şi pomenire în rugăciune, dimpreună cu toţi vieţuitorii şi ostenitorii acestei sfinte mănăstiri.