Binecuvântarea bisericii din Ramna

Binecuvântarea bisericii din Ramna
Sâmbătă 24 mai 2008, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a binecuvântat lucrările efectuate la biserica parohială din Ramna.
Deşi nu a fost o zi de duminică, credincioşii parohiei Ramna s-au bucurat de un moment istoric pentru comunitatea bisericească ortodoxă ce trăieşte aici. Momentul fost prilejuit de pecetluirea jertfelnicului şi binecuvântarea lucrărilor de înnoire a bisericii săvârşite de către Întâistătărorul Eparhiei, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului.


Deşi biserica este relativ veche şi a primit târnosirea cu sfintele moaşte, masa sfântului atar s-a degradat în timp, necesitând urgente lucrări de reparaţie, ceea ce a însemnat că a fost necesar mai apoi şi pecetluirea acesteia. Pe lângă acestă lucrare s-au efectuate şi lucrări de renovare a exteriorului bisericii.


După oficierea slujbei de sfinţire a avut loc Sf. Liturghie arhierească, cu participarea mai multor preoţi din împrejurimi şi a credinciioşilor din localitate. La sfârşitul Sf. Liturghii, Preasfinţia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură, subliniind importanţa participării active a credncioşilor la viaţa bisericii şi a parohiei din care fac parte.


Praznicul parohiei Ramna a luat sfârşit la agapa frăţească de la căminul cultural, unde toţi invitaţii s-au împărtăşit de bucuria comuniunii întru Biserica lui Hristos. În aceaşi zi Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian, însoţit de P.On. Părinte Protopop al Reşiţei Nicolae Mirişan a mai vizitat şi parohiile Valeapai cu filia Bărbosu şi parohia Berzovia.

Autor: Arhid. Casian Ruşeţ • Data: 27 mai 2008 • Vizualizări: 1143