Conferinţă preoţească în protopopiatul Caransebeş

Conferinţă preoţească în protopopiatul Caransebeş
Luni 26 mai a avut loc conferinţa preoţească de la protopopiatul Caransebeş, din ciclul conferinţelor preoţeşti de pe semestrul I al anului 2008
Luni, 26 mai 2008, a avut loc la Centrul Eparhial prima Conferinţă preoţească din acest an, pentru Protopopiatul Caransebeş, cu tema: „2008-Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii”, la care a fost prezent şi Prea Sfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului.


Conferinţa a debutat cu oficierea slujbei de Te Deum la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeş, la care au slujit P. C. Pr. Ic. Stavr. Unguraş Dorel de la parohia Ohaba Bistra, P. C. Pr. Ic. Stavr. Dumitraşcu Ioan de la parohia Tincova şi P. C. Pr. Ic. Stavr. Itineanţu Petru de la parohia Obreja. La sfârşitul sfintei slujbe P. C. Pr. Ic. Stavr. Itineanţu Petru de la parohia Obreja a rostit, după rânduială, predica Duminicii a VI-a după Paşti (a Orbului din naştere).


Conferinţa a avut loc în Sala de Festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” de la Centrul Eparhial, unde, după cuvântul de întâmpinare al Ierarhului, rostit de P. On. Părinte Liviu Mihai Drăgan–Protopopul Caransebeşului, Prea Sfinţia Sa a dat binecuvântarea pentru deschiderea lucrărilor.


A urmat susţinerea referatelor, după cum urmează: P.C. Pr. Timiş Popovici Petrică, Secratarul Protopopiatului Caransebeş, P.C. Pr. Nuţă Nicolae de la parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeş şi P. C. Pr. Georgescu Laurenţiu de la parohia Vălişoara.


După luările de cuvânt, Prea Sfinţitul Părinte Episcop Lucian a ţinut să sublinieze faptul că anul 2008 este un an jubiliar şi pentru Episcopia Caransebeşului, fiind commemorate, cu ocazia Simpozionului Internaţional „Istorie şi spiritualitate în Episcopia Caransebeşului” câteva evenimente importante din istoria acestei Eparhii, şi anume: 200 de ani de la naşterea Episcopului Ioan Popasu, 100 de ani de la trecerea la Domnul a Episcopului Nicolae Popea, 150 de ani de la naşterea Episcopului Iosif Traian Badescu şi 75 de ani de la trecerea sa la cele veşnice.


În partea a doua a Conferinţei a fost dezbătut noul “Statut pentru organizarea şi funcţionarea B.O.R”, P. On. Părinte Câmpean Alin – Consilier bisericesc realizând o proiecţie cu acest Statut şi comentând pe marginea articolelor modificate.


Conferinţa s-a încheiat cu proiecţia filmului realizat cu ocazia serbării hramului Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeş, fiind vizionate şi secvenţe de la Slujba Parastasului oficiat spre pomenirea Episcopului Ioan Popasu, la Biserica cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeş, inaugurarea bustului Episcopului Nicolae Popea şi vizita Ierarhilor invitaţi la aceste evenimente la mormântul primului Episcop bănăţean-Iosif Traian Badescu de la Ieşelniţa

Autor: Pr. Petrică Timiş • Data: 27 mai 2008 • Vizualizări: 1194