Eroii Neamului - icoană de iubire jertfelnică

HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT!

Iubiţi credincioşi!


Purtând în noi bucuria şi revărsările de lumină ale Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, am parcurs aceste patruzeci de zile în care ne-am împărtăşit de roadele iubirii mântuitoare a lui Dumnezeu, arătată nouă prin Sfânta Cruce, pregătindu-ne pentru momentul în care ne vom minuna împreună cu îngerii de slăvita Înălţare a lui Hristos cu trupul la cer, la „locul unde era mai înainte”.


Anticipată şi cuprinsă fiind în Taina Învierii, Taina Înălţării la cer a naturii Sale umane reprezintă trecerea la viaţa cerească, nestricăcioasă, netrecătoare şi nemuritoare a trupului înviat, intrarea în Împărăţia cerurilor, acolo unde El ca Dumnezeu era totdeauna. Pentru aceasta, însă, a fost nevoie ca Hristos să biruiască prin Cruce mai întâi păcatul, ca neascultare de Dumnezeu, iar prin Înviere a biruit moartea ca despărţire a sufletului de trup şi ca descompunere a trupului; astfel, puterea Învierii este ascunsă în Crucea smereniei lui Hristos, iar slava Crucii se arată în lumina Învierii, dovedind că iubirea lui Dumnezeu este mai tare decât păcatul şi moartea.


Aşadar, Taina Crucii şi Învierii lui Hristos uneşte cerul cu pământul, pentru ca să schimbe pe oamenii pământeşti şi muritori în oameni cereşti şi nemuritori, să-i înalţe în iubirea veşnică a lui Dumnezeu, tot atât cât de mult a coborât Dumnezeu în adâncul vieţii oamenilor.


Astăzi se înalţă la cer Hristos Cel Răstignit şi Înviat, rămânând pururi izvorul de iubire şi de ajutor pentru toţi oamenii care se luptă pentru a păstra credinţa în Dumnezeu şi a asculta de poruncile Lui. Cei care au simţit cel mai mult ajutorul lui Hristos Cel Înviat în vreme de încercare au fost martirii sau mucenicii, dar şi toţi credincioşii care luptă pentru adevăr şi dreptate, pentru libertate şi unitate sau se ostenesc pentru a ajuta pe semenii lor în mod sincer şi dezinteresat.


Pentru noi, românii, Sărbătoarea Înălţării Domnului are o semnificaţie profundă, pentru că, în această zi în care pomenim eroii neamului românesc, mărturisim lumina botezului sau a creştinării poporului român, lumina darurilor şi virtuţilor specifice creştinismului românesc şi, în special, puterea de luptă, jertfă şi îndurare întru speranţă ca factor de unitate şi continuitate naţională. Puterea Crucii şi a Învierii lui Hristos se vede permanent în viaţa poporului nostru creştin, iar puterea primită de români din credinţa lor, din legătura lor cu Hristos Cel Răstignit şi Înviat, i-a ajutat să dea sens vieţii chiar şi în situaţii grele când nu se întrevedea vreo speranţă.


Puterea de a îndura istoria, atunci când nu o poţi schimba, echivalează cu o înţelepciune şi cu o forţă de supravieţuire în faţa pericolului autodistrugerii sau a sinuciderii fără rost. Poporul român a rezistat pe acest pământ pentru că a avut înţelepciune, putere de jertfă şi de răbdare atunci când nu putea să biruie cu armele. Prin această înţeleaptă îndurare cu speranţă a supravieţuit şi migratorilor, şi imperialiştilor lacomi şi dictaturilor distructive, umplând istoria cu Crucile de pe mormintele lor şi de pe bisericile înălţate ca pe făclii de înviere şi speranţă.


De aceea, cultul eroilor, adică pomenirea din neam în neam sau din generaţie în generaţie a celor jertfiţi pentru apărarea credinţei şi a patriei, este o adevărată cultură a sufletului românesc care simte că iubirea e mai tare decât moartea. Mulţimea pomelnicelor şi parastaselor pentru eroi constituie un puternic factor de cultivare a conştiinţei continuităţii noastre din neam în neam, din generaţie în generaţie. Pomenirea eroilor din toate timpurile şi din toate locurile şi cultul morţilor sunt elemente de mare statornicie, continuitate şi unitate în cuget şi simţiri de-a lungul generaţiilor. Astfel, e semnificativ faptul că pomelnicul a stat la baza Cronicelor româneşti (exemplul sugestiv: Pomelnicul de la Bistriţa de Neamţ).


Cronicile şi Letopiseţele care consemnează jertfa acestui popor sunt admirabil rezumate în textul inscripţiei de pe Arcul de Triumf din capitala României: „După secole de suferinţe, creştineşte îndurate, şi după lupte grele pentru păstrarea fiinţei naţionale, după apărarea plină de sacrificii a civilizaţiei umane, se îndeplini dreptatea şi pentru poporul român...”. Aşadar, eliberarea noastră a fost trăită tot ca experienţă a puterii sau a luminii lui Hristos Cel Înviat, cuvintele imnului de biruinţă a iubirii jertfelnice peste timp, „Hristos a Înviat”, fiind înscrise, ca pavăză, pe frontispiciul Mausoleului de la Mărăşeşti.


Mulţimea eroilor şi martirilor pe care cu smerenie îi pomenim astăzi demonstrează că poporul nostru a interiorizat Taina Crucii şi a Învierii şi a trăit istoria ca pe o Cruce şi o Înviere, suferinţă şi speranţă, întristare şi bucurie, plinind cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat, (…) credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii” (II Timotei 4, 7). Taina Crucii care se înalţă în slava Învierii este înscrisă pe Stema României, ca simbol al istoriei noastre şi program spiritual permanent.


De aceea, în această zi se cuvine ca mormintele eroilor şi martirilor noştri să nu rămână fără lumânări şi fără flori prin care ne exprimăm recunoştinţa şi iubirea rugăciunii mai tare decât moartea, adică legătura neîntreruptă cu cei care şi-au dăruit viaţa lor în trecut pentru existenţa noastră de astăzi. Prin urmare, cu toţii suntem datori să-i cinstim cu respect şi să pomenim jertfa lor, mai ales în această zi când trebuie să ne redescoperim pe noi înşine ca neam de voievozi creştini şi eroi martiri.


În încheiere, rugăm pe Hristos Cel Răstignit, Înviat şi Înălţat la cer, să reverse harul Său, al luminii şi vieţii veşnice, peste eroii neamului românesc, dăruindu-le lor odihnă sfântă întru nădejdea Învierii, iar nouă, celor ce îi cinstim prin rugăciune şi fapte bune, să ne dăruiască puterea să păstrăm dreapta credinţă, să ne iubim poporul şi patria, să ne rugăm şi să lucrăm pentru pace, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor.