Joi 10 Iulie 2008, în catedrala arhiepiscopală din Târgovişte Î.P.S Arhiepiscop Nifon a fost ridicat la rangul de mitropolit ad personam
Manifestarea prilejuită de acst important eveniment al Bisericii Ortodoxe Române, a debutat în dimineaţa zilei de 10 iulie, când un sobor de arhierei, membrii ai Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au slujit dumnezeiasca Liturghie în catedrala arhiepiscopală din Târgovişte. La Sf. Liturghie a participat şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care la sfârşitul Liturghiei a ţinut un cuvânt de învăţătură mulţimii de credincioşi prezenţi la acest eveniment.
Cu prilejul lansării ediţiei jubiliare a Liturghierului lui Macarie, prima carte tipărită pe teritoriu românesc în anul 1508, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, cu aprobarea Sf. Sinod a ridicat la rang de mitropolit ad personam pe Înalt Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop al Târgoviştei, arhiăpstorul cetăţii Târgoviştei a celor 33 de voievozi, unde este scaunul vlădicesc continuator istoric al vechiului scaun mitropolitan al Ţării Româneşti (1517-1568), de pe care au păstorit cu vrednicie ierarhi de seamă ai Bisericii noastre, precum Sf. Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului.
După primirea însemnelor mitropolitane, Înalt Preasfinţitul PĂrinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon a mulţumit Sf. Sinod pentru cinstirea arătată şi a înmânat Preafericirii Sale primul exemplar al ediţiei jubiliare a liturghierului lui Macarie, lucrarea realizată pe hârtie fabricată manual, în legătură de piele, în aceeaşi tehnică ca şi originalul.
Din partea Episcopiei Caransebeşului Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a participat la aceste importante manifestări, exprimând deopotrivă afecţiune şi aprecierea preoţilor şi credincioşilor din Eparhie pentru Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon al Târgoviştei şi pentru întreaga activitate desfăşuarată în Biserica noastră strămoşească.
Vizualizaţi albumul foto al evenimentului