La praznicul "Adormirii Maicii Domnului", Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a slujit Sf. Liturghie la vechea catedrală din Reşiţa
Constituinde-se în timp ca un simbol al municipiului Reşiţa, vechea catedrală îşi prăznuieşte hramul la praznicul "Adormirea Maicii Domnului". În acest an această sărbătoare a căpătat o dublă semnificaţie prin aniversarea a 70 de la punerea pietrei de temelie a "bisericii din muncitoresc", aşa cum credincioşii o numesc.
Sf. Liturghie oficiată cu prilejul hramului a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului, înconjurat de un sobor preoţesc. În cadrul Sf. Liturghii s-au împărtăşit mulţi credincioşi cu Sf. Taine şi s-au bucurat de cuvântul de învăţătură rostit de Întâistătătorul Eparhiei Caransebeşului.Totodată s-a săvârşit o slujbă de pomenire pentru ctitorii catedralei trecuţi la Domnul.
A mai luat cuvântul părintele paroh Borislav Tasici care a mulţumit Chiriarhului pentru dragostea şi bunăvoinţa de a sluji cu prilejul hramului la vechea catedrală reşiţeană, făgăduind deopotrivă că în cel mai scurt timp biserica parohială din cartierul muncitoresc va avea o nouă înfăţişarea odată cu finalizarea lucrărilor de renovare a acesteia.
În încheiere toţi credincioşii prezenţi au primit binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian, invitaţii luând parte la recepţia ofcială oferită de parohie cu acest prilej.