Sfântul Antim Ivireanul - cărturar şi ierarh martir al Ţării Româneşti

Între vlădicii care au înscris pagini strălucite în istoria Bisericii noastre se numără şi mitropolitul Ţării Româneşti, Antim Ivireanul. S-a născut în Iviria sau Georgia de azi, în jurul anului 1650, din părinţii Ioan şi Maria, primind la botez numele de Andrei, încă din tinereţe a căzut rob la turci, care l-au dus la Istanbul (Constantinopol). Se pare că după ce a scăpat din robie a trăit în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învăţat sculptura în lemn, pictura şi broderia, în Istanbul a învăţat limbile greacă, arabă şi turcă. Probabil tot acolo s-a călugărit.

În jurul anului 1690, evlaviosul domn Constantin Brâncoveanu l-a adus în Ţara Românească. Aici a învăţat meşteşugul tiparului de la fostul episcop Mitrofan al Huşilor, care conducea în acel timp tipografia domnească din Bucureşti, în octombrie 1691 a tipărit el însuşi o carte grecească, în care iscălea „Antim ieromonah”. După alegerea episcopului Mitrofan în scaunul vlădicesc de la Buzău, Antim a ajuns conducător al tiparniţei domneşti de la Bucureşti. Acolo a lucrat până în 1694, tipărind alte trei cărţi, între care şi o Psaltire românească, cu versuri scrise de el în cinstea lui Constantin Brâncoveanu, semn că învăţase bine limba noii sale patrii, în 1696 ieromonahul Antim s-a mutat la mănăstirea Snagov, unde a întemeiat o nouă tipografie, fiind şi egumenul acestei mănăstiri. La Snagov a stat până în 1701, tipărind 15 cărţi, dintre care 5 în româneşte. Acum a tipărit un Liturghier greco-arab (1701), pentru trebuinţele credincioşilor ortodocşi din îndepărtata Patriarhie din Antiohia Siriei. La Snagov ieromonahul Antim a deprins cu meşteşugul tiparului şi pe o seamă de ucenici, intre care cel mai de seamă a fost Mihail Ştefan (Iştvanovici), care mai târziu a tipărit cărţi la Alba Iulia şi chiar în ţara natală a lui Antim, adică în Iviria.

În anul 1701 Antim s-a reîntors în Bucureşti. Din acel an şi până în 1705 a continuat aici şirul tipăriturilor, editând un număr de 15 cărţi, între care şi un Ceaslov greco-arab (1702), tot pentru credincioşii din Patriarhia Antiohiei, Noul Testament în româneşte (1703) şi altele.

Calităţile deosebite cu care era înzestrat ieromonahul Antim, ca şi munca rodnică şi neobosită pe careadepus-oîncă din clipa venirii sale în Ţara Românească, l-au făcut vrednic de a fi ales episcop al Râmnicului, la 16 martie 1705. Odată cu aşezarea sa în scaunul vlădicesc, a dus acolo şi tipografia de la Snagov, întemeind astfel prima tiparniţă la Râmnic, în decurs de trei ani a imprimat aici 9 cărţi, din care 3 româneşti şi 3 slavo-române, mai multe cărţi de slujbă, dintre care şi Liturghierul cu Molitfelnicul, primele ediţii româneşti din Muntenia (1706).

După o păstorire de abia trei ani la Râmnic, s-a petrecut o nouă schimbare în viaţa lui Antim Ivireanul. La 27 ianuarie 1708 a murit mitropolitul Teodosie, care păstorise pe credincioşii din Ţara Românească aproape 40 de ani. înainte de moarte şi-a exprimat dorinţa ca episcopul Antim al Râmnicului să-i fie urmaş în scaun, socotind că este cel mai vrednic pentru această înaltă treaptă vlădicească. S-a şi ţinut seama la alegere de dorinţa vrednicului mitropolit.

Înscăunarea i s-a făcut în ziua de 22 februarie 1708, la Duminica Ortodoxiei, fiind de faţă şi patriarhii Alexandriei şi Ierusalimului. Cu acest prilej noul mitropolit a rostit o frumoasă cuvântare, arătând ce îndatoriri avea de îndeplinit în noua sa slujbă arhierească.

În activitatea sa de mitropolit al Ungrovlahiei n-a cruţat nici o osteneală pentru luminarea credincioşilor, dovedind frumoase calităţi de păstor, predicator şi patriot. După aşezarea sa în scaunul mitropolitan a întemeiat o nouă tipografie la Târgovişte. Acum a tipărit 18 cărţi, dintre care 11 în româneşte. Cele mai însemnate dintre tipăriturile româneşti erau: Psaltirea, Octoihul, Liturghierul, Molitfelnicul, Catavasierul, Ceaslovul şi altele. Deci numărul cărţilor tipărite în româneşte era într-o vădită creştere. Trebuie să notăm că mitropolitului Antim îi revine meritul de a fi introdus pentru totdeauna limba română în slujba bisericească, desăvârşind ceea ce se începuse sub Matei Basarab (tipicul în româneşte) şi Şerban Cantacuzino (textele biblice). Prin tipărirea cărţilor de slujbă în româneşte, Antim a contribuit şi la făurirea unei limbi liturgice româneşi, care dăinuieşte până astăzi. Textul liturgic de azi nu se deosebeşte decât foarte puţin de cel tradus de Antim. După el au mai rămas netraduse numai Mineiele, Triodul şi Penticostarul, care se vor tipări mai târziu.

În 1715 mitropolitul Antim a mutat tipografia de la Târgovişte la Bucureşti. Tot în acest oraş a înfiinţat o nouă tipografie, la mănăstirea ocrotită de el, a Tuturor Sfinţilor, în total, în decursul activităţii sale în ţara Românească, s-au tipărit 63 de cărţi, din care 38 de el însuşi, iar celelalte de către ucenicii săi. Dintre ele 21 erau în româneşte. Trebuie să spunem că 4 cărţi au fost scrise de el însuşi şi anume: Învăţătura pe scurt pentru taina pocăinţei (Râmnic, 1705), Învăţătură bisericească la cele mai trebuincioase şi mai de folos pentru învăţătura preoţilor (Târgovişte, 1714) şi Sfătuiri creştine politice către domnitorul Ştefan Cantacuzino, în greceşte (Bucureşti, 1715).

A rămas de la el şi o lucrare în manuscris, intitulată Chipurile Vechiului şi Noului Testament, care cuprinde 503 portrete în medalion, cu diferite personaje biblice, 3 schiţe şi 8 desene (se păstrează la Kiev). Tot mitropolitului Antim i se datoreşte ilustrarea tipăriturilor sale cu gravuri, unele din ele fiind de o măiestrie deosebită. Toate acestea arată calităţile artistice deosebite cu care era înzestrat.

O altă latură de seamă din păstoria lui Antim a fost zidirea sufletească a credincioşilor săi prin cuvânt. Sunt preţuite până azi predicile sale, numite Didahii, în care osândea felurite păcate ale vremii sale, mai ales ale marii boierimi. Cunoaştem de la el 28 de predici la diferite duminici şi sărbătorişi 7 cuvântări ocazionale, toate înfăţişând pe Antim ca om de cultură deosebită, în predicile sale n-a fost influenţat de alţi predicatori, cum s-a susţinut mult timp, ci ele sunt originale, bine gândite şi legate de realităţile vieţii.

Vrednicul mitropolit Antim este ctitorul mănăstirii cu hramul Toţi Sfinţii din Bucureşti (numită azi mănăstirea Antim), ridicată în anii 1713-1715, după planurile lucrate de el însuşi. Pentru această mănăstire a întocmit un aşa numit „Aşezământ”, care este un fel de testament al său, cu rânduieli pentru ajutorarea copiilor săraci dornici să înveţe carte, a oamenilor şi fetelor sărace, a străinilor etc.

Mitropolitul Antim Ivireanul s-a îngrijit îndeaproape şi de românii ortodocşi din Transilvania, încă din anul 1699, pe când era numai tipograf, a trimis la Alba Iulia pe ucenicul său Mihail Ştefan, care a tipărit acolo două cărţi pentru folosul sufletesc al credincioşilor transilvăneni. După dureroasa dezbinare petrecută sub Atanasie Anghel, în 1701, mitropolitul Antim a trimis în numeroase rânduri scrisori de îmbărbătare către românii din Şcheii Braşovului, îndemnându-i să rămână statornici în dreapta credinţă, hirotonind preoţi şi diaconi pe seama bisericii lor. Arătam mai sus că a tipărit cărţi de slujbă pentru credincioşii arabi din Patriarhia Antiohiei, precum şi pentru credincioşii de limbă greacă. A stăruit pe lângă Constantin Brâncoveanu să ajute compatrioţii săi din Georgia la tipărirea de cărţi de slujbă în limba lor, trimiţând acolo pe ucenicul său Mihail Ştefan, care a tipărit la Tbilisi
câteva cărţi în limba georgiană.

Mitropolitul Antim Ivireanul a fost un înflăcărat patriot şi luptător împotriva asupririi turceşti. Şi-a dat seama că numai o alianţă cu Rusia ar putea duce la înlăturarea jugului turcesc. Din pricina aceasta, dar sj prin uneltirile vrăjmaşilor săi, s-au răcit legăturile dintre el şi Constantin Brâncoveanu. În 1712 domnul i-a cerut demisia din scaun, dar vlădica Antim a întocmit două apărări scrise, prin care-şi dovedea nevinovăţia, arătând că învinuirile aduse de duşmanii săi erau neîndreptăţile. El şi-a continuat apoi nestânjenit activitatea până la moartea muceniceascâ a lui Brâncoveanu (1714) şi apoi sub urmaşul său, Ştefan Cantacuzino (m. 1716).

După numirea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, în 1716, au început zile grele pentru bătrânul mitropolit, învinuit că a intrat în legătură cu austriecii şi că ar fi uneltit împotriva domnului şi a turcilor, a fost arestat din porunca domnului şi închis în temniţa palatului. A fost ţinut acolo mai multe săptămâni, cerându-i-se demisia. Refuzând să o dea, Mavrocordat a cerut patriarhului din Constantinopol să-l caterisească, lucru pe care acesta l-a şi făcut, în sentinţa de caterisire i s-au adus felurite învinuiri nedrepte, între care şi aceea că s-a ridicat împotriva „puternicei împărăţii” turceşti, pe baza cărora a fost scos din rândul arhiereilor şi călugărilor, urmând să fie închis pe viaţă în mănăstirea Sf. Ecaterina din Muntele Sinai. Această pedeapsă n-a mai ajuns să o facă, pentru că ostaşii care îl însoţeau spre Muntele Sinai l-au măcelărit, aruncându-i trupul în râul Tungia, lângă Adrianopol. Moartea lui s-a întâmplat în toamna anului 1716. În felul acesta şi-a sfârşit viaţa muceniceşte, ca şi binefăcătorul său, domnul Constantin Brâncoveanu.

Aşadar, mitropolitul Antim Ivireanul şi-a pus toate cunoştinţele, râvna şi priceperea în slujba Bisericii şi a credincioşilor români care-l primiseră cu atâta dragoste. Tipograf, autor de lucrări originale, traducător al cărţilor de slujbă în româneşte, predicator şi păstor de suflete, artist, ctitor de lăcaşuri sfinte, sprijinitor al Ortodoxiei şi al românilor transilvăneni, Antim Ivireanul este una din figurile cele mai luminoase din trecutul Bisericii şi al patriei noastre.

Acestea au fost motivele pentru care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 20 iunie 1992, a hotărât ca marele ierarh Antim să fie trecut în rândul sfinţilor. Prăznuirea lui se va face în fiecare an în ziua de 27 septembrie.

Să ne rugăm, dar, noului sfânt şi mărturisitor al credinţei ortodoxe, zicând: „Sfinte Părinte Ierarhe Antim, cu vrednicie ai rânduit păstori şi învăţători turmei tale şi cu înţelepciune dumnezeiască ai revărsat râurile sfintelor tale cuvinte. Viaţa ţi-ai pus-o pentru păstoriţii tăi şi cununa muceniciei ai dobândit de la Hristos Dumnezeu. Pe Acesta roagă-l, Sfinte Părinte Ierarhe Antim, să dăruiască pace şi mare milă celor ce săvârşesc sfântă pomenirea ta”. (Troparul sfântului, glasul III).



(din volumul Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu - „Sfinţi daco-romani şi români”, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1994, pp. 109-112)