Meditaţie despre "Natura teologiei" la început de an universitar

La 1 octombrie Facultăţile de Teologie ( şi nu numai ) îşi redeschid porţile, primindu-i pe studenţi şi chemându-i cu generozitate să se înfrupte din „bunătăţile noetice” în noul an universitar 2008-2009.


Deopotrivă, dascăli de teologie şi studenţi suntem chemaţi şi anul acesta să participăm la „comesenia theognosică” oferită de Secţia de Teologie-Didactică a Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administrative din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, secţie ce împlineşte anul acesta 10 ani de activitate.


Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, implicat direct ca profesor în actul didactic al procesului instructiv-educativ, la Scoala teologică din Caransebeş predau cadre didactice locale competente, capabile să ofere teologiei de aici prestanţă şi calitate prin profesionalismul lor didactic şi pedagogic.


Adeseori, însă, teologia este susceptibilă de un reducţionism asimetric (formare-informare), riscând o deplasare de accent, generată de aporiile insurmontabile apărute prin reducerea ei la o simplă ştiinţă universitară.


Semnalând pericolul conceptualizării şi-al unei terminologii aride teologice, filozoful creştin Jean-Luc Marion spunea că teologia stă sau cade pe distribuţia diferită a accentelor cuvântului „teologie”: teo-logie versus teo-logie. Prin urmare, putem vorbi de două tipologii teologice:
a) o „theologia rationalis, naturalis”, care vorbeşte despre Dumnezeu pe măsura capacităţii noastre logosice, o teo-logie filozofică, metafizică şi ştiinţifică a raţiunii, o teologie per se;
b) o „theologia revelata, divina”, care vorbeşte de la Dumnezeu, o teo-logie impregnată de autorevelarea biblică, sacramentală şi eclesială a Logosului devenit Trup.


Există, aşadar, riscul unui divorţ schizofrenic între experienţa emoţională a credinţei şi interpretarea ei intelectuală, între scolastică şi pietism, între raţionalism şi sentimentalism religios dulceag.


Adevărata teo-logie e legată decisiv de gestul întemeietor al transgresării circulare de la cuvinte la Cuvântul şi invers. Ethosul teo-logic e cel al ex-centrării de sine a teologului şi al re-centrării raţiunii şi cuvintelor sale pe misterul indicibil al Logosului înomenit, experiat în taina liturgic-sacramentală a Euharistiei; cu alte cuvinte, teo-logul prin excelenţă este cel care vorbeşte despre Dumnezeu de la sau împreună cu Dumnezeu.


Este imperios-necesar ca dascălii de teologie în mediul universitar să sublinieze actualitatea înţelegerii de sine a teologiei patristice ca Tradiţie şi să pledeze argumentativ împotriva confiscării teologiei de către mentalitatea ştiinţifică de tip iluminist. Conştienţi de acest risc, profesorii teologi trebuie să pună în evidenţă revalorizarea modului autentic de theologhisire al Bisericii, ca „desluşire şi trăire” a Tainei teologice, pentru că teologia în natura sa este o „desluşire” a Tainei, iar „desluşirea Tainei” nu poate fi disociată de „trăirea Tainei”, aşa-zicând împreună cu Diadoh al Foticeii: „Nimic nu este mai dăunător decât a vorbi despre Dumnezeu, în afara lui Dumnezeu”.


Aceasta este lecţia hermeneutică pe care trebuie s-o asume existenţial teologia noastră în spaţiul universitar şi nu numai, atât de necesară în sincretismele metafizice şi teofizismele veacului.