Resfinţirea bisericii parohiei Iaz

Resfinţirea bisericii parohiei Iaz
Duminică, 2 noiembrie 2008 Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a resfinţit biserica parohiei Iaz
Prilej de sărbătoare şi rugăciune la parohia Iaz prin oficierea slujbei de resfinţire a bisericii parohiale de către Întâistătătorul eparhiei Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian.


În urma ostenelii susţinute de preot şi credincioşi, biserica parohiei Iaz, care deschide frumoasa "Vale a Bistrei" şi-a primit înnoirea şi binecuvântarea. Atât interiorul, cât şi exteriorul bisericii, frumos refăcute au strălucit în minunile razelor arzătoare de noiembrie 2008 iar sf. masă a fost reînnoită şi sfinţită.


După slujba de sfinţire a fost oficiată dumnezeiasca Liturghie în cadrul căreia părintele paroh Adrian Chereş a fost hirotesit întru iconom, răsplată pentru osteneală, jertfelnicie şi dragoste. Totodată Preasfinţia Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Călin Smeu, care va sluji la parohia Moceriş din protopopiatul Băile Herculane.


În finalul Sf. Liturghii, Ierarhul a rostit cuvântul de învăţătură, punând la sufletul credincioşilor tâlcuirea pildei bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr din Sf. Evanghelie de la Luca. Credincioşii prezenţi până la finalul slujbei au trecut prin sfântul altar, unde au primit binecuvântarea Ierarhului şi câte o iconiţă cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la parohia Măru-Episcopia Caransebeşului.


Mai apoi toţi credincioşii s-au bucurat de roadele pământului prin agapa frăţească oferită de parohie cu acest minunat şi unic prilej de sfinţire a bisericii parohiale.

Autor: Secţia Prezidială • Data: 3 noiembrie 2008 • Vizualizări: 1066