În după amiaza zilei de 2 noiembrie a.c. Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a binecuvântat lucrările de restaurare a interiorului bisericii din parohia Mâtnicu Mare
Seară de rugăciune şi binecuvântare la parohia Mâtnicu Mare din protopopiatul Caransebeş, unde credincioşii numeroşi s-au adunat să-şi întâmpine Iearhul care a poposit din nou în mijlocul lor, de această dată pentru a oficia slujba de resfinţire a interiorului bisericii, recent refăcut şi împodobit.
După înnoirea sf. mese s-a oficiat slujba de binecuvântare a restaurării picturii şi s-au înălţat rugăciuni de mulţumire înaintea Atotputernicului Dumnezeu, pentru toate binefacerile revărsate asupra parohiei şi credincioşilor din Mâtnicu Mare. Totodată Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a hirotesit întru iconom pe inimosul preot Raul But, care cu multă osteneală şi jertfelnicie lucrează cu mult zel la zidirea bisericii sufleteşti din parohia pe care o păstoreşte.
Cu acest prilej a avut loc şi lansarea volumului "Contribuţii istorice la monografia Banatului Montan - Scurtă monografie a localităţii Mâtnicu Mare" a părintelui Raul But, care îşi lansează de această dată un volum docmentar, după lansarea cărţii cu titlul "Eu încă sunt viu...", cuprinzând poezie. Şi acest volum din urmă a apărut cu binecuvântarea şi prefaţarea Întâistătătorului Eparhiei, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului.
În încheiere Ierarhul a rostit cuvântul de învăţătură şi a oferit acte de cinstire consiliului parohial, ctitorilor şi binefăcătorilor bisericii parohiale, în final toţi cei prezenţi închinându-se înaintea sf. mese, luând binecuvântare de la Ierarh şi o icoană a praznicului Adormirii Maicii Domnului, hramul bisericii din Mâtnicu Mare. Mai apoi toţi credincioşii s-au bucurat de dragostea şi comuniunea agapei frăţeşti oferită de parohie la împlinirea sfinţirii bisericii din localitate.