Joi, 13 noiembrie a.c va avea loc sinaxa monahală cu stareţii, stareţele şi slujitorii mănăstirilor din Eparhie
Potrivit prevederilor statutare, joi 13 noiembrie va avea loc a doua sinaxă monahală din acest an cu stareţii, stareţele şi slujitorii mănăstirilor din Eparhie. Sinaxa se va ţine la mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" Teiuş şi va fi prezidată de Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului.
Programul desfăşurării sinaxei va fi următorul:
Ora 8.30 - Sf. Liturghie;
Ora 10.00 - Deschiderea lucrărilor sinaxei monahale care se va desfăşura în trei părţi:
I - Susţinerea referatului cu tema ; Viaţa monahală şi exigenţele ei în contextul implementării noului Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române susţinut de Arhim. Constantin Timiş, exarhul mănăstirilor din Episcopia Caransebeşului;
II - Luări de cuvânt şi dezbateri pe tema referatului prezentat;
III - Probleme şi comunicări administrative.
Ora 13.00 - agapa frăţească.