Postind în duhul Sf. Ioan Gură de Aur

Postul potoleste trupul, infraneaza poftele cele nesatule, curateste si inaripeaza sufletul, il inalta si il usureaza” spune Sfantul Ioan Gura de Aur. Este o foarte scurta dar extrem de relevanta prezentare a ceea ce numim post. In general, din pacate, s-a acceptat ca prin post sa se inteleaga abtinerea pentru o perioada mai scurta sau mai lunga de timp de la anumite mancaruri socotite „de dulce”(carne, lapte si derivate din lapte, oua). Spun „din pacate” intrucat eliminarea pentru o perioada a mancarurilor enumerate mai sus reprezinta doar un mic aspect al postului, anume postul de bucate. In realitate, sensul postului este ca, printr-o ampla curatire trupeasca si sufleteasca, sa ne pregatim pentru a intampina o sarbatoare crestina de mare importanta (in cazul postului de durata) sau pentru a ne reaminti semnificatia unei anumite zile (in cazul postului de miercuri sau de vineri). Asadar, postul de bucate trebuie combinat, neaparat, cu postul de pacate, pentru a putea vorbi de un post in acceptiunea crestina. Altfel, putem vorbi doar de cure de slabire sau de dezintoxicari ale organismului, de altminteri recomandate frecvent de medicina.


Revenind la cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur, atat trupul cat si sufletul sunt avute in vedere in perioada postului. Structura dihotomica a omului, in integralitatea sa, participa la aceasta curatire, iar folosul este major: trupul se curata de boli trupesti iar sufletul de boli sufletesti. Bineinteles, se va spune ca multi oameni nu pot sa posteasca, intrucat au nevoie zilnica de anumite alimente, indispensabile pentru vietuire. Biserica a venit in intampinarea acestor oameni, nu de acum ci inca din primele secole de dupa Hristos, cu acele „dezlegari” pentru bolnavi si pentru copiii mai mici de 7 ani, anume reducand zilele de post din posturile de durata numai la prima si ultima saptamana, miercurile si vinerile. Dar ce ne facem cand un crestin striga ca el nu poate posti fiindca e bolnav, dar reduce ideea de post doar la mancaruri, adica nici nu se roaga, nici nu se spovedeste, injura, blesteama, ignora Biserica si pe slujitorii ei, defaimeaza pe cei din jurul sau, nu stie ce inseamna iubire de Dumnezeu si de aproapele? Un astfel de om este cam la fel cu crestinul care mananca de post dar se poarta ca cel de mai sus. De ce? Pentru ca amandoi pierd din vedere semnificatia esentiala a postului: infranare de la bucate si de la pacate. Curele si dezintoxicarile sunt tinute, cu strictete uneori, si de crestini si de necrestini. Dar postul adevarat este tinut doar de crestinii animati de dorinta de a progresa din punct de vedere spiritual, avand exemplu pe cei care au ajuns acum de-a dreapta Mantuitorului: sfintii – oameni, si ei, ca si noi.


Trecem mai departe! Cu ajutorul lui Dumnezeu si cu stradania noastra, ajungem la finalul postului, bucurandu-ne. Ce facem mai departe? Dam frau liber pornirilor trupesti si sufletesti? Se poate si asa, pentru ca suntem liberi sa alegem. Dar printr-o astfel de alegere daramam tot ce am zidit in vremea postului, cazand de pe scara. Si atunci, ce facem? Urmam indemnul Sfantului Ioan Gura de Aur: „Vremea postului a trecut, dar roadele trebuie sa ramana”. Ne bucuram de o alta alimentatie, de alte inlesniri, dar nu uitam ca intreaga noastra existenta trebuie sa fie un urcus neincetat, urcus sporit cu postul (in anumite zile si perioade) si cu rugaciunea (zilnic). Caderile sunt inerente, am putea zice, dar nu e normal sa subscriem noi insine la caderi, dupa ce ne-am nevoit – mai mult sau mai putin – cu postul.


Consecventi cu ceea ce e in firea omului – tendinta spre Dumnezeu - sa ne bucuram, asadar, de vremea postului ca de un nou prilej pentru cresterea noastra spirituala.


Doamne ajuta !