În după amiaza zilei de 16 noiembrie a.c. Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii din parohia Doclin, protopopiatul Reşiţa
Osteneala preotului şi credincioşilor din parohia Doclin, protopopiatul Reşiţa a fost deplin răsplătită prin săvârşirea slujbei de resfinţire a bisericii în ceas de seară, de către Întâistătătorul Eparhiei Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian.
Credincioşii şi-au întâmpinat Ierarhul în faţa noii troiţe ridicate în centrul satului, unde s-a săvârşit slujba de sfinţire a troiţei celei noi. Mai apoi toţi cei prezenţi s-au deplasat în procesiune la biserica parohială unde a avut loc slujba de resfinţire a bisericii, primenită şi înnoită prin strădania tânărului preot paroh şi a credincioşilor săi. Cu acest prilej a fost înnoită şi sfânta masă, târnosită în anul 1967 de către Înalt Preasfinţitul părinte Mitropolit Nicolae al Banatului, jertfelnic care datorită vitregiei timpululi a fost degradat şi a necesitat intervenţii de înnoire.
După oficierea slujbei de resfinţire, Ierarhul a hirotesit întru sachelar pe părintele paroh Ovidiu Mezeniuc, care la un an de la instalarea în parohie se bucură de realizări importante pentru comunitatea ortodoxă pe care o păstoreşte. Cuvintele de mulţumire ale părintelui paroh s-au îndreptat către Preasfinţitul Părinte Episcop, care a purtat mereu de grijă de parohia Doclin, către părintele protopop Nicolae Mirişan, care a sfătuit ca un părinte orice pas pe care sfinţia sa l-a făcut în calitate de păstor, către administraţia locală, mereu deschisă spre ajutorarea bisericii ortodoxe din localitate şi nu în ultimul rând către credincioşi, care s-au jertfit pentru biserica lor şi pentru ca aceasta să fie înnoită şi preaînfrumuseţată.
Bucuria tuturor celor prezenţi s-a împlinit atât la rugăciune, cât şi la agapa frăţească a dragostei, unde credincioşii s-au bucurat de prezenţa Ierarhului, care le-a binecuvântat rodul muncii pământului lor.